StiripesurseȘtirile zileiKremlinul reacţionează vehement la ameninţările Occidentului: Ar fi o PROSTIE ca...

Kremlinul reacţionează vehement la ameninţările Occidentului: Ar fi o PROSTIE ca UE să condiţioneze relaţiile cu Rusia de soarta lui Navalnîi

Publicat:

Kremlinul şi-a exprimat marţi speranţa că Uniunea Europeană (UE) nu va face “prostia” să condiţioneze viitorul relaţiei sale cu Rusia de soarta opozantului rus Aleksei Navalnîi, aflat în arest, informează AFP, potrivit agerpres.

“Sperăm că nimeni nu va face prostia de a lega perspectiva relaţiilor Rusia-UE de un locatar al unui centru de detenţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu câteva zile înainte de o vizită a şefului diplomaţiei europene Josep Borrell la Moscova, în timp ce UE a denunţat represiunile la adresa lui Navalnîi şi a susţinătorilor săi.

Citeşte şi: Teheranul cere UE să medieze criza dintre Iran şi SUA

“Dacă (şeful diplomaţiei europene) este purtătorul unui mesaj dur, ministrul nostru (de externe Serghei Lavrov) îi va răspunde la fel de dur”, a subliniat Peskov.

Borrell a cerut să-l vadă pe Navalnîi, arestat din 17 ianuarie imediat ce a revenit la Moscova după ce a fost tratat în Germania pentru o otrăvire în spatele căreia s-ar afla, potrivit opozantului, Kremlinul.


Peskov a adăugat că această problemă ţine de “anchetatori, de judecători”, dar că “nefiind nici membru de familie, nici apropiat, pe ce bază ar putea avea loc o astfel de vizită?” (a lui Borrell).

Pe de altă parte, Ministerul de Externe rus a apreciat că prezenţa unor diplomaţi străini la sesiunea tribunalului ce urmează să se pronunţe marţi asupra plasării în detenţie a lui Navalnîi este dovada încercărilor Occidentului de a se amesteca în treburile interne ale Moscovei, transmite Reuters.

Citeşte şi: Actorul îndrăgit de o generaţie întreagă A MURIT la 44 de ani

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a scris pe Facebook că prezenţa diplomaţilor este dovada a ceea ce ea a numit eforturile Occidentului de a controla Rusia.

Mai multe ţări europene au făcut referire la posibilitatea aplicării de noi sancţiuni împotriva Moscovei, mai ales după reprimarea brutală, două weekenduri consecutiv, a manifestaţiilor de susţinere pentru Navalnîi.

UE a aplicat deja sancţiuni împotriva unor înalţi responsabili ruşi, în legătură cu otrăvirea lui Navalnîi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.