StiripesurseExterneKremlinul va judeca noua preşedinţie a lui Trump în funcţie de...

Kremlinul va judeca noua preşedinţie a lui Trump în funcţie de “acţiunile sale concrete”

Publicat:

Kremlinul a declarat miercuri că preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să-l felicite pe Donald Trump, care a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA, şi a precizat că acesta din urmă va fi judecat în funcţie de “acţiunile sale concrete”, informează agenţiile de presă internaţionale, potrivit stiripesurse.ro.

“Nu ştiu nimic despre vreo intenţie a preşedintelui (rus) de a-l felicita pe Trump pentru alegerea sa. Să nu uităm că noi vorbim despre o ţară ostilă care este direct şi indirect implicată într-un război împotriva statului nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu referire la conflictul din Ucraina declanşat de Moscova în februarie 2022.

El a subliniat că Kremlinul îl va judeca prin urmare pe Donald Trump “pe baza acţiunilor sale concrete”.

Citeşte şi: Este oficial! Donald Trump a fost ales preşedinte al Statelor Unite – Stiripesurse.md

Relaţiile ruso-americane se află la cel mai scăzut nivel după ce Rusia a declanşat asaltul împotriva Ucrainei, Kremlinul reproşând occidentalilor sprijinul pentru aliatul lor ucrainean.


“Este practic imposibil ca relaţiile (ruso-americane) să se deterioreze şi mai mult. Ele sunt deja la cel mai jos nivel istoric. În ceea ce priveşte ce va urma, totul depinde de liderii americani”, a afirmat Peskov.

“Vom vedea ce se va întâmpla în ianuarie”, a adăugat el, cu referire la învestitura viitorului preşedinte al SUA.

Donald Trump a declarat de mai multe ori că poate impune o pace în Ucraina “în 24 de ore”, fără a explica vreodată cum, dar criticând amploarea ajutorului dat Kievului pentru a rezista în faţa invaziei ruse.

Trump a făcut de asemenea declaraţii laudative la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin. De atunci, atât în Ucraina, cât şi în Europa există temerea că Donald Trump ar putea forţa Ucraina să negocieze cu Rusia în condiţii foarte favorabile Moscovei.

“Am reiterat de nenumărate ori că SUA sunt în măsură să permită încheierea acestui conflict. Desigur, aceasta nu se poate face de pe o zi pe alta”, a subliniat Peskov. “Însă, în condiţiile în care SUA alimentează acest conflict (…) şi sunt indirect implicate în el, cred că SUA pot să schimbe cursul politicii lor externe”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Înainte de aceasta, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe rus, Maria Zaharova, a manifestat o reacţie surprinzătoare de bucurie cu privire la rezultatele alegerilor din SUA. “Aleluia”, a scris Zaharova pe canalul său de Telegram, subliniind că Trump îşi iubeşte ţara.

Totodată, ea a declarat miercuri că SUA ar trebui să îşi trateze propria democraţie, nu să-i acuze pe alţii de propriile eşecuri. Zaharova s-a referit la acuzaţiile SUA privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane, câştigate de Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.