Kurz: Va trebui să trăim cu noi restricţii severe după 7 decembrie

Austria ar urma să păstreze “restricţii severe” şi după expirarea, puţin peste o săptămână, a actualelor măsuri de lockdown, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz pentru ziarul Kleine Zeitung, conform Reuters, potrivit agerpres.

Lockdown-ul naţional din Austria ar urma să fie ridicat la 7 decembrie, dar nu este clar încă ce va însemna asta pentru industria de schi, un pilon al sectorului turistic, reprezentând circa 15% din producţia economică, sau pentru viaţa în general în Austria.

Citește și : Rusia înregistrează într-o săptămână aproape tot atâtea cazuri de COVID-19 ca în toată luna septembrie

În interviul pentru Kleine Zeitung, Kurz a spus că austriecii vor fi nevoiţi să se confrunte cu restricţii pentru săptămâni şi luni, adăugând că măsurile care vor anunţate miercuri depind de evoluţia cazurilor de COVID-19.

“Cu cât va fi mai mare numărul infecţiilor, cu atât va fi mai greu să introducem măsuri pentru redeschidere. Va trebui să trăim cu noi restricţii severe după 7 decembrie”, a declarat Kurz în interviul apărut duminică.

Guvernul intenţionează să înceapă redeschiderea cu magazinele şi şcolile, a precizat el, adăugând că în paralel vor fi luate măsuri de precauţie spre relaxare.

Întrebat despre un potenţial sezon de schi, Kurz a declarat că facilităţile de sport şi de petrecere a timpului liber nu vor face parte din primele măsuri de relaxare, dar că guvernul intenţionează să permită mai multe sporturi în exterior şi individuale în viitorul apropiat.

Citește și : Incendiu la un centru de migranţi în nordul Parisului, opt răniţi

“Separat de asta este chestiunea turismului”, a mai spus el.

Kurz a explicat că tradiţia întâlnirilor de după schi în barurile şi restaurantele de la munte nu se va putea relua decât cel mai devreme peste un an.

 

This post was last modified on 29/11/2020 14:57 14:57

Tags: Austriacovid-19lockdownrestricțiiSebastian Kurz
Categorii: Diaspora