StiripesurseDiasporaKurz: Va trebui să trăim cu noi restricţii severe după 7...

Kurz: Va trebui să trăim cu noi restricţii severe după 7 decembrie

Publicat:

Austria ar urma să păstreze “restricţii severe” şi după expirarea, puţin peste o săptămână, a actualelor măsuri de lockdown, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz pentru ziarul Kleine Zeitung, conform Reuters, potrivit agerpres.

Lockdown-ul naţional din Austria ar urma să fie ridicat la 7 decembrie, dar nu este clar încă ce va însemna asta pentru industria de schi, un pilon al sectorului turistic, reprezentând circa 15% din producţia economică, sau pentru viaţa în general în Austria.

Citește și : Rusia înregistrează într-o săptămână aproape tot atâtea cazuri de COVID-19 ca în toată luna septembrie

În interviul pentru Kleine Zeitung, Kurz a spus că austriecii vor fi nevoiţi să se confrunte cu restricţii pentru săptămâni şi luni, adăugând că măsurile care vor anunţate miercuri depind de evoluţia cazurilor de COVID-19.

“Cu cât va fi mai mare numărul infecţiilor, cu atât va fi mai greu să introducem măsuri pentru redeschidere. Va trebui să trăim cu noi restricţii severe după 7 decembrie”, a declarat Kurz în interviul apărut duminică.


Guvernul intenţionează să înceapă redeschiderea cu magazinele şi şcolile, a precizat el, adăugând că în paralel vor fi luate măsuri de precauţie spre relaxare.

Întrebat despre un potenţial sezon de schi, Kurz a declarat că facilităţile de sport şi de petrecere a timpului liber nu vor face parte din primele măsuri de relaxare, dar că guvernul intenţionează să permită mai multe sporturi în exterior şi individuale în viitorul apropiat.

Citește și : Incendiu la un centru de migranţi în nordul Parisului, opt răniţi

“Separat de asta este chestiunea turismului”, a mai spus el.

Kurz a explicat că tradiţia întâlnirilor de după schi în barurile şi restaurantele de la munte nu se va putea relua decât cel mai devreme peste un an.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.