StiripesurseSintezeKuweitul își pune armata pe picior de război

Kuweitul își pune armata pe picior de război

Publicat:

Armata Kuweitului a ordonat miercuri trupelor sale “să intensifice pregătirea lor pentru luptă” pe fondul tensiunilor tot mai mari în regiunea Golfului, Statele Unite acuzând Iranul că se află în spatele unor atacuri contra infrastructurilor petroliere din Arabia Saudită, relatează AFP,

Această decizie intervine în timp ce ţara a lansat o anchetă în legătură cu informaţiile despre “intruziunea” unei drone care ar fi survolat sâmbătă unul din palatele emirului.

Citește și: Conte a discutat cu Macron despre repartizarea migranților în Europa

În aceeaşi zi, rebelii yemeniţi houthi, sprijiniţi de Iran, au revendicat atacuri împotriva a două instalaţii petroliere, provocând suspendarea a jumătate din producţia saudită de ţiţei.

“În faţa escaladării situaţiei din ţară, statul-major al armatei (Kuweitului) anunţă intensificarea pregătirii pentru luptă a unora dintre unităţile sale”, a declarat armata într-un comunicat publicat pe Twitter.


“Armata desfăşoară exerciţii navale şi aeriene pentru a atinge cel mai înalt nivel de pregătire şi eficienţă în luptă”, a adăugat documentul.

Kuweitul are frontiere terestre cu Irakul şi Arabia Saudită şi împarte frontiere maritime cu Iranul.

Guvernul Kuweitului, care deja a întărit măsurile de securitate în jurul instalaţiilor vitale ale ţării, a cerut marţi armatei să îşi “sporească eforturile pentru apărarea ţării de orice pericol potenţial”.

Citește și: Atac cu maşină-capcană în Afganistan! 10 morți și 85 de răniți

Aliat al Arabiei Saudite, Kuweitul întreţine relaţii diplomatice normale cu Iranul.

În pofida revendicărilor houthi, Statele Unite acuză Teheranul că este responsabil de atacul contra Arabiei Saudite.

Riadul, la rândul său, a acuzat miercuri Teheranul că “incontestabil a susţinut” atacurile, insistând că acestea au fost lansate din nord, în timp ce Yemenul este situat în sudul regatului saudit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.