StiripesurseExterneKyriakos Mitsotakis promite să transforme Grecia într-un paradis al antreprenorilor

Kyriakos Mitsotakis promite să transforme Grecia într-un paradis al antreprenorilor

Publicat:

Învingătorul alegerilor generale din Grecia, Kyriakos Mitsotakis, exponent al unui curent modernizator al conservatorismului, şi-a propus eliberarea ţării sale de ceea ce el consideră ca fiind idei învechite de stânga şi transformarea statului elen, cu o politică de impozite joase, într-un paradis al mediului antreprenorial, scrie EFE, potrivit agerpres.

Trei ani şi jumătate după ce a devenit, la 48 de ani, cel mai tânăr lider al formaţiunii conservatoare Noua Democraţie, Kyriakos Mitsotakis şi-a condus partidul, într-un interval de 40 de zile, la două victorii zdrobitoare asupra partidului de stânga Syriza al premierului Alexis Tsipras, care a guvernat ţara din ianuarie 2015.

Citește și: Tragedie rutieră pe drumul spre Taj Mahal. Cel puţin 29 de oameni au murit! – VIDEO

Ca preşedinte al Noii Democraţii, Mitsotakis a dorit să-şi creeze o imagine de lider “care va moderniza ţara” şi care o va face competitivă pentru secolul al XXI-lea.

El a pus în centrul programului său politic companiile şi clasa medie, aceasta din urmă fiind cea mai afectată de creşterea presiunii fiscale în ultimii ani.


Viitorul prim-ministru a promis că, printre principalele măsuri, se vor regăsi scăderea impozitelor şi reducerea cheltuielilor publice printr-o mai mare cooperare a statului cu sectorul privat, precum şi reducerea numărului de funcţionari.

Mitsotakis nu îşi ascunde neîncrederea în sindicate şi în contractele colective şi şi-a exprimat preferinţa pentru o flexibilizare maximă a muncii iar, în locul contractelor colective sau sectoriale, susţine semnarea directă de către firme a contractelor cu angajaţii.

Este în favoarea unei educaţii care să se adapteze la necesităţile pieţei muncii, a unei mai puternice colaborări între companii şi universităţile publice şi a transformat într-o temă principală crearea de universităţi private, interzisă de Constituţie.

Partizan al aplicării unei politici de mână de fier împotriva criminalităţii, el a promis să abroge imediat toate reformele guvernului anterior din sistemul penitenciar care, în opinia sa, au avut ca unic efect creşterea insecurităţii cetăţenilor.

Liderul Noii Democraţii s-a opus cu fermitate acordului de la Prespa care a soluţionat disputa asupra numelui Macedoniei, însă, după aprobarea Parlamentului, s-a angajat să-l respecte.

Kyriakos Mitsotakis s-a născut în 1968 şi face parte dintr-o dinastie politică din Grecia.

Astfel, este rudă de a patra generaţie cu Eleftherios Venizelos, care a participat activ la lupta pentru independenţă împotriva Imperiului otoman şi a fost premier în şapte rânduri. Tatăl său, Konstantinos Mitsotakis, a jucat un rol important în viaţa politică elenă timp de aproape 30 de ani, fiind prim-ministru între 1990 şi 1993. Sora sa mai mare, Dora Bakoyanni, a fost prima femeie aleasă primar al Atenei şi fost ministru al Culturii sau al Afacerilor Externe. Nepotul său, Kostas Bakoyannis, este noul edil al capitalei Greciei.

Kyriakos Mitsotakis a urmat American College of Athens, la fel ca mulţi dintre oamenii politici şi de afaceri greci, şi şi-a continuat studiile în Statele Unite, la Universitatea Harvard (sociologie) şi la Stanford (Master în procesul de unificare europeană) şi Harvard (MBA).

Citește și: Juan Guaido reia negocerile cu guvernul lui Maduro

Înainte de a intra în politică a lucrat la firma de consultanţă McKinsey (1995-1997) iar, la întoarcerea în Grecia, în sectorul bancar până în 2003.

Cariera sa politică a început în 2004 şi a înregistrat încă de la început un succes: a fost candidatul Noii Democraţii cel mai votat la nivel de circumscripţie.

A ocupat pentru prima dată un portofoliu ministerial, cel al Reformei Administrative, în guvernul lui Antonis Samaras (2013-2015).

Mandatul său a fost marcat de reducerea masivă a numărului de funcţionari şi chiar de concedieri în masă din sănătate şi educaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.