StiripesurseRăzboi in UcrainaL-a luat gura pe dinainte! George W. Bush a spus că...

L-a luat gura pe dinainte! George W. Bush a spus că invazia din Irak a fost ‘brutală’ şi ‘nejustificată’

Publicat:

Fostul preşedinte american George W. Bush a calificat, din greşeală, invazia în Irak drept “brutală” şi “nejustificată”, înainte de a se corecta spunând că a vrut să se refere la invazia Rusiei în Ucraina, relatează joi Reuters, potrivit agerpres.

Acest moment de confuzie a intervenit când fostul preşedinte susţinea un discurs la un eveniment miercuri la Dallas, în timp ce aducea critici severe sistemului politic rus.

Citeşte şi: Coreea de Nord se pregăteşte să facă un test nuclear chiar în timpul vizitei lui Biden în regiune – Black News

“Rezultatul este o absenţă a frânelor şi contraponderilor în Rusia şi decizia unui singur om de a lansa o invazie total nejustificată şi brutală în Irak”, a declarat George W. Bush, realizând imediat gafa şi dând din cap: “Am vrut să spun, în Ucraina!”

El a pus în glumă această greşeală pe seama vârstei sale, în timp ce publicul a izbucnit în râs.


În 2003, când George W. Bush era preşedinte, SUA au invadat Irakul, justificându-şi decizia prin prezenţa unor arme de distrugere în masă în această ţară, arme care niciodată nu au fost găsite. Conflictul care a urmat s-a soldat cu sute de mii de morţi şi un număr mult mai mare de persoane strămutate, notează Reuters.

Citeşte şi: Mevlut Cavusoglu s-a întâlnit cu Anthony Blinken la New York – Black News

Declaraţia lui de miercuri a devenit virală pe reţelele de social media, adunând peste trei milioane de vizualizări doar pe Twitter după ce un videoclip cu fostul preşedinte a fost postat pe această reţea de socializare de un reporter de la Dallas News.

Fostul preşedinte american l-a comparat pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski cu premierul britanic Winston Churchill în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, condamnându-l pe şeful statului rus Vladimir Putin pentru lansarea invaziei în Ucraina la 24 februarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.