StiripesurseCultură și MediaLa Academia de Științe a Moldovei a avut loc o ședință...

La Academia de Științe a Moldovei a avut loc o ședință festivă

Publicat:

La Academia de Științe a Moldovei a avut loc o ședință festivă

Citește și Parc iluminat cu ajutorul energiei solare. Un sat din Moldova face economie la lumină

„Cel mai important pentru noi este faptul istoric de a începe negocierele de aderare la UE! Noi, oamenii de știință, demult suntem în Europa, fiindcă noi publicăm, participăm la Geneva, Bruxelles cu lucrările noastre. Anul acesta am adus nu numai medalie, dar Marele Premiu al Salonului Mondial de Inventică de la Geneva”, a menționat academicianul Aurelian Gulea.

La Academia de Științe a Moldovei a avut loc o ședință festivă

„Am reușit o apropiere fără precedent a două Academii surori – Academia Română și Academia de Științe a Moldovei la 31 August. Am sărbătorit împreună, precum e și firesc, Ziua Limbii Române, avem un plan de acțiuni pe care urmează să-l realizăm”, a precizat acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei.

Pentru tânăra generație de cercetători, anul 2023 a fost unul important.


„Prin întâlnirea pe care am avut-o cu Laureatul Premiului Nobel Randy Schekman a arătat calea sa în domeniul cercetării științifice. Alt eveniment important a fost organizarea școlii de vară “Calea spre descoperirile științifice””, a relevat Tudor Braniște, președinte al Academiei Tinerilor.

La Academia de Științe a Moldovei a avut loc o ședință festivă

„Planeta albastră”, imnul dezvoltării durabile de Constantin Rusnac, a răsunat recent la Geneva.

„Cu ea s-a încheiat Anul dezvoltării durabile și a științelor fundamentale. Au fost acolo reprezentanți din lumea științifică de pe întregul glob, sigur că pentru mine este o bucurie. A fost compus pentru Academia de Științe, tradus în franceză și în engleză”, a specificat Constantin Rusnac, Doctor Honoris Causa al AȘM.

Un grup de savanți și oameni de cultură au fost distinși cu medalia „Nicolae Milescu Spătaru”, cu diplome de excelență. Atmosfera a fost completată de recitalul de colinde prezentat de Mariana Cocieru, doctor în Filologie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Preasfințitul Antonie, după ce a fost ales în fruntea Mitropoliei Basarabiei: A fost o surpriză

Noul Mitropolit al Basarabiei, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, a fost întâmpinat la punctul de trecere a frontierei Sculeni de clerici și credincioși,...

Accident cumplit în Ucraina. Sunt 12 morți

Douăsprezece persoane au murit, iar șase au fost rănite în urma unui accident rutier produs în această dimineață în regiunea Nicolaev din Ucraina. Citește și:...

Accident fatal în Chișinău. Un bărbat a murit

Poliția stabilește circumstanțele unui accident rutier produs astăzi, în jurul orei 12:50, pe strada Vasile Alecsandri din Chișinău. Citește și: MAN nu va participa la...

Distracție cu năbădăi la piscină. Petrecăreții au ajuns la Poliție

Bătaie la o piscină din Tighina. Totul s-a întâmplat la o petrecere aniversară desfășurată într-o zonă privată de agrement cu piscină, după ce un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.