StiripesurseȘtirile zileiLa Davos,Trump califică procesul său drept 'farsă' şi 'vânătoare de vrăjitoare'

La Davos,Trump califică procesul său drept ‘farsă’ şi ‘vânătoare de vrăjitoare’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a calificat marţi, la Davos, drept o “farsă” şi “vânătoare de vrăjitoare” procesul său de destituire care urmează să intre în cursul serii în dezbatere în Senat, potrivit AFP, scrie agerpres.

Întrebat de ziarişti la sosirea la Forumul economic mondial de ce nu se află în capitala americană, el le-a spus: “Venim să întâlnim lideri mondiali, cei mai importanţi oameni din lume, şi să raportăm (în Statele Unite) afaceri economice formidabile”. “Restul este doar o farsă” “Este aceeaşi vânătoare de vrăjitoare care durează de ani şi, la drept vorbind, este ruşinos”, a adăugat Trump.

Citește și : Consiliul Europei critică Italia pentru condiţiile din penitenciare

În momentul în care elicopterul Marine One ateriza pe pista staţiunii de ski elveţiene, participanţii se adunaseră deja la Centrul de congrese de la Davos pentru a asista la discursul foarte aşteptat al lui Donald Trump în faţa elitei politice şi economice mondiale.

La Washington, senatorii care îl vor judeca urmează să stabilească marţi regulile pentru continuarea procesului.


În timp ce Forumul de la Davos se anunţă dominat de problemele de climă, într-un tweet în care îşi anunţa plecarea spre Elveţia preşedintele american – aflat în campanie pentru realegerea sa – a preferat să pună accent pe bilanţul său economic care face din SUA “numărul unu al universului”.

Citește și : Spania declară ‘stare de urgenţă climatică’

“În drum spre Davos, pentru a întâlni lideri ai lumii şi de afaceri şi pentru a aduce sute de miliarde de dolari Statelor Unite”, a scris el în postare.

Aceasta este a doua participare a lui Donald Trump la Forumul economic de la Davos. El a mai participat în 2018 şi, în pofida retoricii sale virulente împotriva liberului schimb, foarte apreciat la Davos, a fost totuşi bine primit de lumea afacerilor, care aprecia la vremea respectivă politica sa fiscală generoasă pentru întreprinderi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.