StiripesurseȘtirile zileiLa ordinul lui Trump, NATO își intensifică activitatea în Irak

La ordinul lui Trump, NATO își intensifică activitatea în Irak

Publicat:

Aliaţii din NATO au în vedere intensificarea activităţilor din Irak, în urma solicitării preşedintelui american Donald Trump ca Alianţa nord-atlantică să-şi sporească prezenţa în regiune, transmit Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat marţi “progresul remarcabil” făcut de coaliţia împotriva Statului Islamic, care a reuşit să elibereze milioane de persoane de sub opresiunea acestei grupări şi să preia controlul asupra teritoriilor cucerite de acesta, dar a subliniat că “se poate face mai mult”.

Citește și: Regimul de la Phenian ignoră sancțiunile și continuă să cumpere ‘la negru’ petrol, maşini de lux şi alcool

La reuniunea miniştrilor apărării din NATO care are loc miercuri şi joi la Bruxelles “miniştrii vor discuta viitorul misiunii aliate în Irak, pentru a asigura că Statul Islamic nu se mai poate întoarce”, a explicat presei Stoltenberg.

În ianuarie, după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani la Bagdad, într-un atac cu dronă al SUA, Donald Trump a făcut apel ca misiunea NATO de instruire din Irak, care contribuie la pregătirea forţelor de securitate locale în lupta împotriva Statului Islamic, să-şi asume un nivel mai ridicat de responsabilităţi. Trump nu a precizat atunci ce anume are în vedere.


Nu este de aşteptat totuşi ca aliaţii să anunţe măsuri concrete în acest sens în cursul reuniunii de săptămâna aceasta, notează dpa.

NATO este prezentă în Irak alături de o coaliţie internaţională condusă de SUA, care luptă împotriva SI.

Ambasadoarea SUA la NATO, Kay Bailey Hutchison, a indicat că liderul de la Casa Albă ar fi mulţumit dacă Alianţa nord-atlantică ar prelua o parte din activităţile de instruire desfăşurate în prezent de coaliţia internaţională.

“Acest lucru se poate face sub umbrela misiunii curente a NATO din Irak. Consider că acesta va fi clar răspunsul la ceea ce a solicitat preşedintele Trump”, a spus ambasadoarea americană.

Citește și: Procurorii americani cer ani grei de închisoare pentru Roger Stone

În ianuarie, după uciderea generalului Soleimani, atât NATO cât şi coaliţia internaţională au întrerupt operaţiunile din Irak, de teama intensificării ostilităţilor în regiune. Jens Stoltenberg a menţionat că activităţile de instruire vor fi reluate “cât mai curând posibil”, în momentul în care situaţia de securitate va permite acest lucru.

Misiunea de antrenament a NATO, care funcţionează la Bagdad din octombrie 2018, are un efectiv de circa 500 de oameni. Doi diplomaţi din NATO au declarat pentru Reuters că acest număr ar putea creşte la 2000, dar fără a presupune practic de o creştere netă a efectivelor occidentale din Irak, urmând pur şi simplu ca o parte din instructorii coaliţiei conduse de SUA să fie realocaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

Au fost lansate pregătirile pentru deschiderea primului cluster de negocieri

Republica Moldova se apropie de o nouă etapă în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Președinția Cipriotă a Consiliului UE a lansat pregătirile pentru...

S-a descins cu percheziții într-un spital din Edineț. Doi angajați ar fi implicați în acte de corupție

Centrul Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, oficiul principal, documentează o schemă de corupție sistemică în cadrul unei instituții medicale din...

Un grup de deputați ucraineni – în vizită în Moldova

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.