StiripesurseȘtirile zileiLa şase luni de la atentat, Salman Rushdie publică un nou...

La şase luni de la atentat, Salman Rushdie publică un nou roman

Publicat:

La şase luni după ce a fost victima unui atac brutal în Statele Unite, scriitorul britanic Salman Rushdie lansează un nou roman, ”Victory City”, ”o epopee despre o femeie” din secolul al XIV-lea care construieşte un oraş, îndură exilul şi primejdiile unei lumi patriarhale, informează AFP luni, potrivit agerpres.

Finalizat înaintea atentatului căruia i-a căzut victimă autorul de origine indiană, romanul – fără îndoială unul dintre cele mai aşteptate ale anului – este prezentat ca traducerea epopeii istorice a lui Pampa Kampana, o tânără orfană care a fost înzestrată cu puteri magice de o zeitate şi care va ridica oraşul Bisnaga, în traducere ”Victory City” (”oraşul victoriei”).

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Turcia! Cel puţin 284 de oameni au murit – VIDEO – Black News

Scriitorul nu va organiza o lansare pentru a-şi prezenta cel de-al 15-lea roman, care va fi disponibil marţi în Statele Unite şi joi în Regatul Unit, a precizat agentul autorului, Andrew Wylie, în cotidianul britanic The Guardian, chiar dacă ”vindecarea sa progresează” după atacul aproape fatal din 12 august 2022.

Un tânăr l-a atacat cu un cuţit în timp ce scriitorul se pregătea să ia cuvântul cu prilejul unei conferinţe desfăşurate la Chautauqua, în nord-vestul statului New York, în apropierea Lacului Erie.


În urma atacului, Rushdie, care are cetăţenie americană şi locuieşte la New York de 20 de ani, şi-a pierdut vederea la un ochi şi capacitatea de a-şi folosi o mână, a anunţat în octombrie agentul scriitorului.

Atacul a şocat ţările occidentale, dar a fost salutat de extremişti din ţări musulmane precum Iran sau Pakistan.

După incident, autorul a stat departe de presă, dar a reînceput să comunice pe reţeaua de socializare Twitter din decembrie anul trecut, cel mai adesea pentru a partaja recenzii de presă ale noului său roman.

Citeşte şi:  Dorin Recean a vizitat fabrica 'TB Fruit, rezidentă a parcului industrial Edineț

Mai multe evenimente sunt preconizate pentru a marca lansarea ”Victory City”, printre care o conferinţă difuzată online alături de scriitorii britanici Margaret Atwood şi Neil Gaiman.

Cuvintele ”învingătoare”

Simbol al libertăţii de exprimare după ce a fost ţinta unei fatwa ca urmare a publicării romanului său ”Versetele satanice” în 1988, Rushdie apără în continuare puterea cuvintelor în ”Victory City”.

Având drept misiune ”oferirea unui statut de egalitate femeilor într-o lume patriarhală”, potrivit rezumatului publicat de editura care publică volumul, Penguin Random House, eroina romanului, poeta Pampa Kampana, care va trăi aproape 250 de ani, va fi totodată martora ”orgoliului celor care sunt la putere” şi va asista la ascensiunea şi apoi la distrugerea Bisnaga.

Citeşte şi: Patriarhul Kirill a lucrat pentru KGB în anii ’70 – Black News

Moştenirea sa lăsată omenirii va fi chiar textul epopeii, pe care îl îngroapă într-un vas ca mesaj destinat generaţiilor viitoare. Romanul se încheie cu mesajul: ”Cuvintele sunt singurii învingători”.

În publicaţia New York Times, scriitorul american Colum McCann, prieten al lui Rushdie, afirmă că autorul ”spune ceva foarte profund în ‘Victory City”’. ”El spune ‘nu îi veţi putea niciodată lipsi pe oameni de facultatea fundamentală de a spune poveşti’. În faţa pericolului, chiar şi în faţa morţii, reuşeşte să spună că tot ceea ce avem este puterea de a spune poveşti”.

Născut la Bombay în 1947, Rushdie a publicat primul său roman, ”Grimus”, în 1975, şi a ajuns cunoscut şase ani mai târziu odată cu ”Midnight’s Children”, recompensat cu premiul Booker în Regatul Unit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia fierbe în tăcere, iar Putin răspunde în singurul mod pe care îl cunoaște

La patru ani de la invazia Ucrainei, nemulțumirea începe să iasă la iveală în Rusia, pe fondul problemelor tot mai frecvente cu Internetul și...

Vizibil deranjat, Trump respinge acuzațiile celui care a deschis focul la gala presei: Nu sunt un violator. Nu sunt pedofil!

Președintele Donald Trump a respins vehement acuzațiile din mesajele suspectului care a deschis focul la cina corespondenților de la Casa Albă, în care acesta...

Polonia și Ucraina: proiect de dezvoltare a dronelor pentru apărarea spațiului aerian al UE

Premierul polonez Donald Tusk a prezentat luni un plan strategic pentru dezvoltarea unei „armate de drone” de ultimă generaţie, care valorifică experienţa de război...

Primii doi exportatori de îngrăşăminte la nivel mondial, Rusia şi China, limitează livrările la extern

Guvernul rus a stabilit cote de export pentru îngrășămintele minerale în perioada 1 iunie – 30 noiembrie 2026, pentru a menține o disponibilitate internă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.