StiripesurseSocialLa Spitalul „Gheorghe Paladi” s-au născut șapte bebeluși în noaptea de...

La Spitalul „Gheorghe Paladi” s-au născut șapte bebeluși în noaptea de Înviere

Publicat:

Pentru mai multe familii din Chișinău, sărbătoarea Paștelui a fost marcată nu doar de Învierea Domnului, ci și de venirea pe lume a copiilor. La Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, emoțiile și bucuria au fost amplificate de nașterile înregistrate în noaptea și dimineața de Paște.

Printre mame se numără și Mihaela Porcari, în vârstă de 23 de ani, care a devenit mamă pentru a doua oară. Tânăra spune că a intuit că nașterea va avea loc chiar în ziua de Paște. „Am născut în Noaptea de Înviere un băiețel sănătos. Sunt emoții puternice, de bucurie, dar și de teamă. Important este că suntem bine amândoi”, a declarat aceasta, transmite moldova1.md.

Citeşte şi: Maia Sandu îl felicită pe Péter Magyar pentru câştigarea alegerilor din Ungaria – Stiripesurse.md

Și familia Burlacu a avut parte de un moment special, odată cu venirea pe lume a primului copil. „Nu ne-am așteptat să se nască de Paște, dar pentru noi este un semn aparte. Suntem foarte fericiți”, a spus mama nou-născutei.

Potrivit medicului obstetrician-ginecolog Stela Dodu, în Noaptea Învierii au fost înregistrate șapte nașteri, dintre care cinci băieți și două fete. „Toți copiii s-au născut la termen și sunt sănătoși. Cel mai mare bebeluș a avut 4,1 kilograme”, a precizat medicul.


Atmosfera de sărbătoare s-a resimțit în întreg spitalul. Pacienții internați în alte secții au primit produse tradiționale pascale, precum cozonac și ouă roșii, într-un gest simbolic menit să marcheze sărbătoarea.

„Nu ne-am așteptat la o astfel de surpriză. Mulțumim pentru acest gest și dorim tuturor sănătate și liniște sufletească”, au spus pacienții.

Reprezentanții instituției medicale au menționat că astfel de inițiative au scopul de a aduce un plus de confort și sprijin moral pacienților internați în perioada sărbătorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Suedia îi îndeamnă pe părinți să nu folosească telefoanele în preajma copiilor

Agenția de sănătate publică din Suedia le-a recomandat părinților să declare anumite zone ale locuinței drept spații fără telefoane și să pună telefoanele mobile...

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.