StiripesurseȘtirile zileiLa Universitatea de Vârsta a 3-a au fost înmatriculați încă 20...

La Universitatea de Vârsta a 3-a au fost înmatriculați încă 20 de studenți

Publicat:

La Universitatea de Vârsta a 3-a au fost înmatriculați încă 20 de studenți

Crește interesul pentru „Universitatea de Vârsta a 3-a”, anunță  Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Citește și: Un nou suflu pentru relațiile economice moldo-franceze

În acest context, a fost lansată cea de-a doua promoție a Universității Vârstei a 3-a, formată din 20 de studenți 60+ care vor frecventa cursurile „Dezvoltarea abilităților digitale” și „Starea de bine și comunicarea între generații”.

Prin intermediul Universității Vârstei a 3-a, studenții vor beneficia de module de învățare adaptate vârstnicilor, într-un mediu prietenos pentru dezvoltarea personală și incluziune digitală, cât și de oportunități de socializare, inclusiv cu generațiile mai tinere.

În prezent, 1 din 5 persoane din R. Moldova are peste 60 de ani, iar până în 2040, unul din 3 va avea peste 60 de ani. Conform Studiului „Generații și Gen” (GGS), ponderea persoanelor de 55-74 ani implicate în activități de învățare pe parcursul vieții este de doar 2%, fiind sub media UE (4,5%).


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.