StiripesurseȘtirile zileiLaboratoare noi la USMF

Laboratoare noi la USMF

Publicat:

La Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au fost inaugurate patru laboratoare științifico-didactice, care constituie centre educaționale pentru disciplinele fundamentale și de specialitate din cadrul Facultății de Farmacie, dar și pentru cercetarea realizată de beneficiarii instituției.

Citește și: Pericol La Edineț. Un bărbat fără permis conducea haotic

Modernizarea a vizat dezvoltarea și dotarea cu aparataj și utilaj modern a Laboratorului de biotehnologii vegetale și farmaceutice; Laboratorului de nanotehnologii farmaceutice; Laboratorului de Elaborare, Analiză și standardizare a medicamentelor; Laboratorului de cercetare preclinică a medicamentelor.

În ultimii patru ani, USMF „Nicolae Testemițanu” a beneficiat de două granturi în valoare totală de 4 mln 150 de mii de euro oferiți de Banca Mondială pentru modernizarea infrastructurii universitare și actualizarea programelor de studii. Cu aceste resurse, instituția a mai inaugurat două centre științifico-didactice cu șapte laboratoare moderne echipate cu utilaje inovative – Centrul de medicina moleculară și Centrul de medicina personalizată.

Totodată, mai multe laboratoare au fost echipate cu utilaje moderne necesare procesului de studii, au fost elaborate și actualizate mai multe curricula și programe de studii, iar cadrele didactice și studenții au participat la diverse programe de formare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.