Laburiştii britanici vor vota împotriva acordului Brexit

Publicat:

Partidul Laburist din Marea Britanie (opoziţie) va vota împotriva unui proiect de lege cu privire Brexit dacă guvernul nu ajunge la un acord cu opoziţia în legătură cu retragerea ţării din Uniunea Europeană, a afirmat joi purtătorul de cuvânt laburist pentru Brexit, Keir Starmer, citat de Reuters, potrivit agerpres.

“Vreau să fie clar că Partidul Laburist se opune ideii de a adopta legea privind acordul de retragere fără un acord convenit şi că laburiştii vor vota împotrivă”, a declarat Starmer în parlament.


Citeşte şi: Austria interzice vălul islamic în şcolile primare

După ce parlamentul britanic a respins de trei ori acordul de Brexit convenit cu UE de guvernul premierului Theresa May, acesta a anunţat că va remite legislativului la începutul lui iunie proiectul legii privind aplicarea acordului de ieşire.

“Este imperios necesar” ca acest proiect de lege să fie prezentat “în săptămâna care începe la 3 iunie” pentru ca Marea Britanie să poată pleca din UE “înainte de vacanţa parlamentară de vară”, care începe la sfârşitul lui iulie, a explicat Downing Street.

În eventualitatea în care şi Camera Comunelor, şi Lorzii aprobă proiectul, acesta mai trebuie validat de regina Elisabeta a II-a, iar dacă întreaga procedură se încheie înainte de 31 iulie, Marea Britanie s-ar putea retrage din UE la acea dată.

Citeşte şi: Trump l-a graţiat pe un fost mare magnat al presei

Totuşi, acest lucru ar însemna ca deputaţii britanici să participe cel puţin câteva săptămâni la lucrările noului Parlament European, a cărui primă sesiune plenară este prevăzută pentru 2 iulie, situaţie pe care Londra a sperat mult timp să o poată evita, la trei ani după referendumul care a decis ieşirea ţării din blocul comunitar.

Negocierile lansate de guvernul condus de conservatori şi opoziţia laburistă la începutul lui aprilie în încercarea de a ajunge la un compromis privind viitoarele relaţii cu UE nu au adus deocamdată progrese. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.