Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o ‘ordine internaţională dominată de SUA’

Publicat:

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o ‘ordine internaţională dominată de SUA’

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat din nou marţi, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, ceea ce a numit o ordine internaţională dominată de SUA şi de o lume occidentală care “interpretează Carta ONU şi dreptul internaţional într-un mod pervers şi selectiv, conform instrucţiunilor Casei Albe”, dar acuzaţiile sale au fost contestate puternic de către ambasadorii UE şi SUA, potrivit EFE.

Rusia prezidează luna aceasta Consiliul de Securitate şi a programat o sesiune “ad hoc” privind ordinea mondială sub titlul “Cooperarea multinaţională în interesul unei lumi mai juste, democratice şi durabile”, o temă preferată a diplomaţiei lui Vladimir Putin, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Ca în fiecare apariţie a lui Lavrov la ONU, Rusia a criticat componenţa Consiliului de Securitate şi subreprezentarea Africii, Asiei şi Americii Latine, precum şi ponderea excesivă a ţărilor occidentale în structurile executive ale Secretariatului ONU în jurul lui Antonio Guterres.

Mai mult, el a acuzat monopolul de facto al “Occidentului” (în principal SUA şi UE) asupra instituţiilor financiare internaţionale care, potrivit lui, “ar trebui să reflecte adevărata pondere a centrelor non-occidentale de creştere şi dezvoltare”.

Pe aceeaşi linie, Lavrov l-a evocat pe George Orwell şi şi-a permis chiar să citeze o frază din “Ferma animalelor”, opera lui George Orwell considerată a fi o satiră feroce a Uniunii Sovietice a lui Stalin, pentru a-şi ilustra ideea, lăudând caracterul premonitoriu al acesteia: “Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”. Potrivit lui Lavrov, fraza “a prezis esenţa acestei ordini mondiale”.

Ministrul rus a insistat apoi asupra faptului că SUA “şi-au declarat propriul excepţionalism” în ceea ce priveşte regulile globale – şi a enumerat rezoluţiile Consiliului pe care nu le-a respectat în ultima perioadă -, dar “cere supunere necondiţionată din partea aliaţilor lor, chiar în detrimentul intereselor lor naţionale”.

Cu puţin timp înainte ca Lavrov să se adreseze Consiliului şi anticipând cuvintele sale, şeful delegaţiei UE la ONU, Stavros Lambridinis, secondat de statele membre ale UE, a dat citire unei declaraţii în care a subliniat că tocmai Rusia este cea care “încalcă în mod grosolan dreptul internaţional şi Carta ONU şi pune în pericol securitatea europeană şi mondială” prin războiul în Ucraina şi atacurile sale asupra civililor.

În continuare, el a susţinut rolul UE şi al statelor sale membre, care “finanţează un sfert din bugetul regulat al ONU şi al agenţiilor sale”, precum şi 42% din cooperarea internaţională, şi a făcut apel la “cei care pretind că sunt multilateralişti” să îşi crească contribuţiile la ONU şi la agenţiile sale.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Ambasadoarea SUA, Linda Thomas-Greenfield, a contestat declaraţiile lui Lavrov, exprimându-şi regretul faţă de “retorica de dezbinare a Rusiei şi a atacurilor sale asupra arhitecturii internaţionale” şi a afirmat că “naţiuni în curs de dezvoltare au fost mult timp folosite şi abuzate de Rusia”.

Reprezentanta SUA a declarat că ţara sa are ca prioritate de politică externă protejarea “drepturilor fundamentale ale omului, a libertăţii de credinţă şi de religie, a libertăţii de întrunire, indiferent de cine eşti, unde te-ai născut sau cum te rogi”, şi a calificat drept “ipocrizie” faptul că o ţară îşi permite să reţină jurnalişti sau jucători de baschet pentru fapte care nu ar fi infracţiuni în alte ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

Întreruperi şi limitări în furnizarea energiei electrice

Se anunță întreruperea temporară a energiei electrice Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că miercuri, 17 iulie 2024, vor avea loc lucrări programate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.