StiripesurseExterneLavrov cere recunoașterea internațională a teritoriilor ocupate: 'Noile realități teritoriale trebuie...

Lavrov cere recunoașterea internațională a teritoriilor ocupate: ‘Noile realități teritoriale trebuie oficializate’

Publicat:

Rusia doreşte să fie recunoscute internaţional – ca parte a teritoriului rus – regiunile ucrainene a căror anexare a fost revendicată de Moscova, în vederea asigurării unei păci ”durabile”, declară într-un interviu publicat miercuri.

Preşedinţia rusă cere ca Kievul să cedeze Rusiei cele patru regiuni a căror anexare a revendicat-o în septembrie 2022 – Doneţk, Lugans, Herson şi Zaporojie, plus Crimeea, anexată în 2014, şi ca Ucraina să renunţe să adere la NATO, potrivit stiripesurse.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Kievul şi aliaţii săi din Occident resping aceste pretenţii drept inacceptabile.

Ucraina, cere, la rândul său, ca armata rusă să se retragă de pe tot teritoriul ucrainean, din care ocupă în prezent aproximativ 20%.


”Pentru ca pacea să fie durabilă, noile realităţi teritoriale care au apărut (…) trebuie să fie recunoscute şi oficializate conform legii internaţionale”, declară Serghei Lavrov în acest interviu publicat miercuri pe site-ul Ministerului rus de Externe.

”O NOUĂ SERIE DE UTIMATUMURI VECHI”

Omologul său ucrainean Andrii Sîbiga a reacţionat rapid la aceste declaraţii.

”O nouă serie de ultimatumuri vechi. Rusia nu şi-a schimbat obiectivele şi nu dă semn de nici cea mai mică dispoziţie la negocieri semnificative”, îi replică lui Lavrov pe reţele de socializare şeful diplomaţiei ucrainene.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

”Asta arată că apetitul agresorului nu face decât să crească atunci când nu este supus unor presiuni şi forţei. Este mai degrabă timpul să lovim maşina rusă de război ci noi sancţiuni dure”, adaugă el.

Rusia continuă să ceară ca Ucraina să-i cedeze Donbasul (est), o regiune pe care nu o controlează în întregime, însă este dispusă să ”îngheţe” războiul în sudul Ucrainei de-a lungul liniilor actuale ale frontilui, dădea asigurări săptămâna trecută Turcia, care a găzduit trei runde de negocieri între Rusia şi Ucraina, anul acesta, la Istanbul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.