StiripesurseSănătateLegătura neștiută dintre miros și depresie. Cheia care deblochează amintile: „Are...

Legătura neștiută dintre miros și depresie. Cheia care deblochează amintile: „Are acces direct, de super-autostradă, la creier”

Publicat:

Legătura neștiută dintre miros și depresie. Cheia care deblochează amintile: „Are acces direct, de super-autostradă, la creier”

Mirosurile familiare deblochează amintiri la persoanele cu depresie. Ar putea “terapia olfactivă” să ajute pacienții? Studiile artă că persoanele cu depresie au probleme legate de anumite amintiri.

Ar putea auzi cuvântul „petrecere”, de exemplu, și să se gândească: „Nu sunt invitat prea des la petreceri”. În schimb, o persoană care nu suferă de depresie ar putea auzi cuvântul „petrecere” și să-și amintească imediat o zi de naștere din copilărie sau o sărbătoare recentă la un prieten.

Nu este vorba că pacienții depresivi nu au amintiri – ci că au probleme în a le accesa“, a declarat Kymberly Young, profesor asociat de psihiatrie la Universitatea din Pittsburgh, conform NBC News.

„Este asociat cu abilități mai bune de rezolvare a problemelor”

Un studiu publicat marți în JAMA Network Open, realizat Young și de echipa sa, sugerează că mirosurile familiare ar putea ajuta la deblocarea acestor amintiri.

În cadrul studiului, persoanele cu depresie și-au amintit mai multe lucruri specifice atunci când au fost expuse la mirosuri familiare – cum ar fi cafeaua măcinată sau tutunul – decât atunci când au auzit cuvinte care corespundeau acelor mirosuri, cum ar fi „cafea” sau „țigară”.


Constatările sugerează că terapia olfactivă ar putea ajuta persoanele cu depresie să evite gândirea excesivă, a spus ea.

Faptul de a fi capabil să rememorezi amintiri specifice „este asociat cu abilități mai bune de rezolvare a problemelor și cu o mai bună reglare emoțională”, a spus Young.

68% dintre participanți au putut să rememoreze amintiri

La studiu au participat 32 de adulți cu depresie clinică. Participanții au fost rugați să adulmece 24 de mostre de mirosuri din borcane de sticlă, care puteau fi plăcute, neutre sau neplăcute. Printre mirosuri se numărau portocală, lavandă, extract de vanilie, chimen, whisky, vin roșu, ketchup, sirop de tuse, dezinfectant și cremă de pantofi.

Participanților li s-a cerut apoi să împărtășească o amintire specifică din viața lor ca răspuns la aceste indicii. Cercetătorii au efectuat același exercițiu folosind 24 de cuvinte care descriau fiecare miros.

Aproximativ 68% dintre participanți au putut să rememoreze amintiri, ca răspuns la mirosuri, în timp ce doar 52% au putut să-și amintească după ce au auzit cuvintele cu voce tare. Amintirile declanșate de mirosuri au fost, de asemenea, mai vii decât cele declanșate de cuvinte.

Era mai degrabă ca și cum retrăiai acea amintire prin intermediul unui miros”, a spus Young.

De asemenea, mirosurile au produs mai multe amintiri pozitive decât cuvintele, deși rezultatul nu a fost semnificativ din punct de vedere statistic, ceea ce înseamnă că ar fi putut fi datorat întâmplării. Young a spus că echipa sa de cercetare încearcă încă să determine de ce ar putea exista o asociere între anumite mirosuri și amintiri pozitive pentru persoanele cu depresie.

Citește și 

„Mirosul slab este legat de simptomele depresive”

Multe studii au identificat deja o legătură între miros și memorie la persoanele sănătoase, a declarat Vidya Kamath, neuropsiholog la Johns Hopkins Medicine, care nu a fost implicată în noua cercetare.

„Ceea ce a extins acest studiu este includerea simptomelor depresive“, a spus ea.

Există, de asemenea, o legătură bine stabilită între pierderea simțului olfactiv și depresie. Un simț olfactiv redus ar putea crește riscul de depresie, în special de depresie tardivă. Într-un sondaj efectuat pe mai mult de 300 de persoane care au raportat o anumită pierdere a mirosului din cauza Covid, 43% dintre participanți au declarat că s-au simțit deprimați.

Ne gândim că o capacitate olfactivă redusă este asociată cu o calitate scăzută a vieții, cu o igienă precară, cu o singurătate crescută, precum și cu pierderea în greutate. Toate aceste lucruri sunt căi prin care ne gândim că mirosul slab este legat de simptomele depresive”, a spus Kamath.

Cercetările au arătat, de asemenea, că persoanele cu depresie sunt mai susceptibile de a avea un simț olfactiv redus (cunoscut sub numele de pierdere olfactivă) și că simptomele depresiei tind să se agraveze cu cât simțul olfactiv al oamenilor se diminuează mai mult.

Merge în ambele sensuri. Există oameni care au depresie și apoi au pierdere olfactivă, iar apoi există oameni care au pierdere olfactivă care se adaugă la riscul de depresie“, a declarat Michael Leon, profesor emerit de neurobiologie și comportament la Universitatea din California, Irvine, care nu a fost implicat în noul studiu.

Terapia olfactivă, metodă de tratament

Leon a declarat că sistemul olfactiv – structurile corpului, inclusiv nasul, care reglează mirosul – comunică direct cu sistemul limbic, o regiune a creierului asociată cu starea de spirit și memoria. Prin urmare, mirosurile sunt mai puternic legate de modul în care oamenii procesează emoțiile sau își amintesc evenimentele din trecut, în comparație cu alte simțuri, cum ar fi vederea sau auzul.

Sistemul olfactiv este singurul sistem senzorial care are un acces direct, de tip super-autostradă, la centrele de memorie ale creierului și la centrele emoționale ale creierului. Toate celelalte simțuri trebuie să o ia pe străzi secundare pentru a ajunge acolo“, a spus Leon.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

Elevii sunt avertizați să nu se lase păcăliţi de escrocii care vând teste de bacalaureat

Testele de bacalaureat care apar spre vânzare în mediul online sunt false, iar elevii trebuie să fie atenți la tentativele de escrocherie. Avertizarea a...

Cod Galben de ploi puternice și descărcări electrice

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Codul Galben de instabilitate atmosferică (descărcări...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.