StiripesurseȘtirile zileiLegea privind regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă a fost...

Legea privind regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă a fost publicată în Monitorul Oficial

Publicat:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat Legea nr. 301 din 12 decembrie 2025 pentru modificarea Legii nr. 130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă. Decretul de promulgare a fost semnat la 29 decembrie 2025, în temeiul articolului 93 alineatul (1) din Constituția Republicii Moldova, transmite Moldpres.

Noua lege, adoptată de Parlament în calitate de lege organică, are drept obiectiv principal armonizarea legislației naționale cu prevederile Directivei (UE) 2021/555 a Parlamentului European și a Consiliului privind controlul achiziționării și deținerii de arme. Documentul transpune mai multe articole și anexe ale directivei europene, consolidând cadrul legal în domeniul armelor cu destinație civilă.

Vezi şi: VIDEO Un moldovean a murit după explozia unei petarde în Italia – Stiripesurse.md

Modificările operate vizează atât clarificarea noțiunilor juridice, cât și actualizarea terminologiei utilizate în lege. Astfel, sintagma „Comisia interdepartamentală de control asupra exportului, reexportului, importului și tranzitului de mărfuri strategice” este înlocuită cu „Comisia națională de control al comerțului cu mărfuri strategice”. Totodată, termenul „arme de recuzită” este substituit cu „arme de spectacol și arme acustice”, iar „armă dezactivată” devine „armă de foc dezactivată”.

De asemenea, legea introduce o terminologie unificată, înlocuind expresia „serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne” cu „autoritatea competentă”, precum și termenul „vânat” cu „vânătoare”, cu anumite excepții expres prevăzute în textul legal.


Un alt element important al modificărilor îl constituie revizuirea și redefinirea unor noțiuni de bază, precum „armă”, „aplicarea armei de foc” și „componentă esențială de armă de foc”, în vederea alinierii acestora la standardele europene și asigurării unei interpretări clare și unitare a legislației.

Autoritățile precizează că noile prevederi urmăresc sporirea controlului asupra circulației armelor cu destinație civilă, creșterea nivelului de siguranță publică și consolidarea angajamentelor Republicii Moldova în procesul de armonizare legislativă cu Uniunea Europeană.

Legea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova are 32.000 de locuri de muncă vacante

Republica Moldova avea, la sfârșitul primului trimestru din 2026, aproximativ 32.300 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică...

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.