StiripesursePoliticăLegislativul încurajează producția locală prin lanțuri scurte de aprovizionare

Legislativul încurajează producția locală prin lanțuri scurte de aprovizionare

Publicat:

Aleșii poporului au aprobat, în lectura a doua, proiectul de lege privind reglementarea lanțurilor scurte de aprovizionare cu produse alimentare, o inițiativă menită să susțină producția locală și să creeze un sistem alimentar mai eficient și mai sustenabil, comunică Moldpres.

Documentul a fost votat de 74 de deputați și a fost elaborat de un grup de parlamentari din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în colaborare cu experți independenți și cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și al Ministerului Economiei.

Raportul a fost prezentat de Radu Marian, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe.

„În esență, acest proiect vizează promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare, adică un sistem în care există un singur intermediar între producător și consumator. Odată adoptat acest proiect, intenționăm să venim cu măsuri de suport, inclusiv programe de granturi pentru susținerea eforturilor de marketing ale producției locale. De asemenea, vor exista avantaje și facilități în cadrul achizițiilor publice”, a declarat deputatul.

Proiectul definește lanțurile scurte de aprovizionare ca fiind acele sisteme în care există un singur intermediar între producătorul primar și consumatorul final. Pentru a facilita identificarea acestor produse, punctele de vânzare și instituțiile publice vor utiliza logouri oficiale, iar Guvernul va crea un Registru național al lanțurilor scurte de aprovizionare.


De asemenea, comercianții vor aplica proceduri interne scrise pentru selecția și evaluarea furnizorilor, pe baza unor criterii obiective și transparente. În același timp, produsele provenite din lanțuri scurte vor putea beneficia de punctaj suplimentar în cadrul achizițiilor publice, în funcție de criteriul „cel mai bun raport calitate-preț” sau „cel mai bun raport calitate-cost”.

Inițiativa creează premisele pentru lansarea unor programe de granturi destinate producătorilor locali, inclusiv pentru dezvoltarea capacităților de producție, investiții în logistică și depozitare, dar și pentru acordarea de consultanță și sprijin tehnic.

Autorii susțin că proiectul reprezintă o etapă importantă în susținerea producției autohtone și a campaniei „Cumpăr bun de acasă”. Implementarea prevederilor va fi coordonată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Pentru lectura a doua, proiectul a fost comasat cu o inițiativă similară elaborată de deputații din fracțiunea „Democrația Acasă”. Legea va intra în vigoare la nouă luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.