Leonti Sanduliak a jucat un rol important în prăbuşirea URSS: a fost coautor al Declaraţiei de Independenţă a Ucrainei, în august 1991. Însă nu a fost mereu un disident, iar opoziţia sa faţă de Uniunea Sovietică a avut rădăcinile în probleme de mediu precum catastrofa de la Cernobîl, notează EFE într-un amplu material publicat în ajunul împlinirii a 30 de ani de la semnarea actului de la Belovejskaia Puşcia, care a pecetluit dizolvarea URSS, transmite agerpres.
Parcursul lui Sanduliak – care a fost între altele şi ambasador al Ucrainei în România – către sprijinirea independenţei Ucrainei faţă de URSS nu a fost liniar, după cum o povesteşte chiar el, pentru EFE, în locuinţa sa situată în Velika Stariţia, localitate aflată la 50 kilometri depărtare de Kiev.
Sanduliak, ajuns la vârsta de 84 de ani, nu a fost un disident sovietic sau un activist în domeniul drepturilor omului. Era doctor în ştiinţe medicale şi membru al Partidului Comunist. Începând cu anii 1970, a fost profesor universitar în oraşul Cernăuţi (vest).
Mişcare de mediu
Potrivit lui Sanduliak, opoziţia faţă de Uniunea Sovietică şi-a avut rădăcinile în interesul său faţă de temele de mediu. Catastrofa nucleară de la Cernobîl, din aprilie 1986, a fost un eveniment important care l-a făcut să se îndoiască din ce în ce mai mult de regimul sovietic.
Un alt eveniment l-a reprezentat o maladie stranie care i-a afectat pe copiii din Cernăuţi în 1988: brusc, copiilor a început să le cadă părul, iar Sanduliak a bănuit că acest lucru se întâmpla din cauza unor deşeuri toxice, abandonate de una dintre fabricile din zonă. Autorităţile sovietice au minţit şi au refuzat să-şi asume responsabilitatea pentru cele două tragedii, notează EFE.
“Partidul Comunist ştia tot, dar nu a făcut nimic pentru a evita aceste catastrofe”, a explicat Sanduliak, care a recunoscut că această situaţie l-a făcut să iasă din partid. “Am înfiinţat împreună cu elevii mei o mişcare ecologistă în Cernăuţi. Obiectivul nostru era să obligăm autorităţile sovietice să renunţe la ştampila de ‘secret de stat’ pusă asupra informaţiilor privind situaţia mediului înconjurător”, a explicat el.
Sanduliak a făcut campanie cu această platformă şi a pledat în favoarea statului de drept, iar în 1989 a câştigat primele alegeri semilibere în legislativul sovietic. Odată ajuns aici, Sanduliak s-a alăturat mişcării de opoziţie “Consiliul Poporului”.
“Nemulţumirea faţă de Uniunea Sovietică era în creştere. Însă momentul decisiv s-a petrecut la 19 august 1991, când KGB (serviciul de spionaj sovietic – n.r.) a încercat o lovitură de stat la Moscova pentru a-l înlătura de la putere pe (ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail) Gorbaciov”, a povestit el.
“M-au informat că eram pe lista cu persoanele care ar fi fost executate dacă lovitura de stat ar fi avut succes”, a adăugat Sanduliak. Mărturiseşte că, atunci când a aflat despre asta, primul lui gând a fost “să mă exilez în străinătate”, mai ales că în locul în care trăia “frontiera cu România se afla la doar 16 kilometri” distanţă, dar apoi a realizat că avea o responsabilitate faţă de cei care îl votaseră.
Declaraţia de independenţă a Ucrainei
Deputaţii opoziţiei, printre ei şi Sanduliak, au considerat tentativa de lovitură de stat drept o ameninţare vitală la adresa Ucrainei. Soluţia a fost independenţa faţă de Uniunea Sovietică.
Textul Declaraţiei de Independenţă a fost redactat într-un caiet şcolar de către disidentul Levko Lukianenko, care a petrecut 25 de ani în gulagurile sovietice. Sanduliak a făcut mai multe sugestii, cum ar fi ca documentul să se numească simplu “Act”, fără “Universal”, pentru a nu pierde eventualul sprijin al deputaţilor comunişti.
“Le-am spus comuniştilor înainte de vot: înţeleg că simţiţi o răspundere uriaşă, dar dacă votaţi împotrivă nu veţi ieşi vii din această clădire”, rememorează Sanduliak. “Pe stradă, sub ferestrele legislativului, protestau 50.000 de oameni care cereau independenţa Ucrainei”, mai spune el. Acordul a fost adoptat de o majoritate covârşitoare de 346 de deputaţi, la 24 august 1991.
Textul a fost susţinut de 92,3% dintre ucraineni la referendumul din 1 decembrie 1991, inclusiv de peste 80% din locuitorii regiunilor Doneţk şi Lugansk, care din 2014 sunt scena unui conflict armat între forţele ucrainene şi separatiştii susţinuţi de Rusia.
O săptămână mai târziu, la 8 decembrie, noul preşedinte al Ucrainei independente, Leonid Kravciuk, a invocat rezultatele referendumului pentru a-i convinge pe alţi lideri sovietici să semneze actul de dizolvare a URSS.
Dezmembrarea URSS, cea mai mare realizare
Sanduliak crede că Leonid Kravciuk, pe care îl cunoaşte foarte bine, a jucat un rol esenţial în acordurile de dizolvare a URSS.
Preşedinţii de la acea vreme al Republicii Socialiste Federative Sovietice a Rusiei, Boris Elţin, şi al Belarus, Stanislav Şuşchievici, nu intenţionau să-l semneze înainte de reuniunea de la Belovejskaia Puşcia.
“Am fost surprins când am auzit vestea. Kravciuk a acţionat cu foarte mare inteligenţă, pentru că Elţin nu voia să le semneze. (Kravciuk) este un om politic foarte înţelept. A reuşit să jongleze între Partidul Comunist şi opoziţie. Contribuţia sa la independenţa Ucrainei este crucială”, a apreciat Sanduliak.
La 30 de ani de la dezmembrarea URSS, Ucraina se confruntă din nou cu o ameninţare la adresa independenţei sale. Rusia comasează trupe la frontierele ucrainene şi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a pus sub semnul întrebării într-un articol dreptul Ucrainei de a exista.
În ciuda acestui fapt, Sanduliak se declară optimist cu privire la viitorul ţării: “dacă pentru Putin prăbuşirea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea, pentru Ucraina a fost cea mai mare realizare”, a apreciat el. “Nu mai există cale de întoarcere, generaţia tânără a crescut şi nu va permite acest lucru”, conchide el.
