StiripesurseExterneLetonia amână reexaminarea ieşirii sale din Convenţia de la Istanbul

Letonia amână reexaminarea ieşirii sale din Convenţia de la Istanbul

Publicat:

Parlamentul leton a decis miercuri să amâne cu un an dezbaterea şi un nou vot cu privire la ieşirea din tratatul de prevenire a violenţelor împotriva femeilor, după ce preşedintele ţării a retrimis textul în legislativ pentru reexaminare, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

La 30 octombrie, parlamentul a votat majoritar în favoarea retragerii Letoniei din Convenţia de la Istanbul, ratificată cu doar un an înainte.

Citeşte şi: Roberta Metsola vine la Chișinău și va susține un discurs în Parlament – Stiripesurse.md

Votanţii au denunţat atunci noţiunea de ‘gen’ şi ‘o ideologie străină care se amestecă în viaţa cotidiană’ a letonilor.

Decizia a provocat proteste atât în ţară, cât şi în străinătate.


Preşedintele leton Edgars Rinkevics a retrimis textul în parlament pentru reexaminare, considerând că retragerea din Convenţie ar constitui un caz ‘fără precedent în spaţiul juridic european’, Letonia riscând să devină prima ţară din UE care iese din acest tratat.

Miercuri, deputaţii au decis să facă un pas în spate şi să amâne discuţia şi un eventual vot până la 1 noiembrie 2026, adică până după alegerile legislative din toamna anului viitor.

Votul de miercuri a fost salutat pe reţeaua socială X de şefa guvernului leton, Evika Silina, care l-a calificat drept o ‘victorie a democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor femeilor’.

‘Letonia este un partener şi un aliat fiabil şi rămâne ataşată valorilor europene’, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.