Libanul acuză Arabia Saudită că l-a reţinut pe Saad al-Hariri la Riad

Publicat:

Libanul suspectează Arabia Saudită că îl reţine pe liderul sunnit Saad al-Hariri împotriva voinţei sale şi intenţionează să coopereze cu alte state pentru a obţine întoarcerea acestuia în ţară, a declarat joi un oficial guvernamental libanez de rang înalt pentru Reuters, conform news.ro.

Hariri a demisionat din funcţia de premier sâmbătă, într-o declaraţie şocantă, pe care a citit-o în Arabia Saudită, aruncând Libanul într-o criză politică profundă.


El şi-a îndemnat ţara, în această declaraţie, să se retragă din prim-planul unei luptei, în regiune, între Arabia Saudită şi Iran.

Demisia sa surprinzătoare a alimentat în Liban speculaţii potrivit cărora politicianul, un aliat al saudiţilor, a fost prins la mijloc în lupta pentru putere, în regiune, dintre Riad şi Teheran, şi constrâns să demisioneze.

Citeşte şi: Madridul lasă de la el? Constituţia poate fi schimbată pentru a permite referendumuri de independenţă

Riadul şi membri ai echipei lui Hariri au dezminţit informaţii potrivit cărora acesta a fost plasat sub arest la domiciliu, însă politicianul nu a dezminţit personal că i-ar fi limitată libertatea de mişcare.

Arabia Saudită acuză mişcarea şiită libaneză Hezbollah de faptul că a ”deturnat” sistemul politic.

În alocuţiunea în care şi-a anunţat demisia, Hariri a atacat atât Iranul, cât şi Hezbollahul, pe care le-a acuzat că au semnănat discordie între ţările arabe şi a spus că se teme că ar putea să fie asasinat.

”Libanul va cere ţărilor arabe şi străine să exercite presiuni asupra saudiţilor pentru ca să-l elibereze pe premierul Saad al-Hariri”, a declarat oficialul citat sub protecţia anonimatului, în contextul în care Beirutul nu a făcut încă acest anunţ în mod oficial.

Hariri este în continuare premierul Libanului, a subliniat acest oficial.

”Ţinerea lui Hariri, prin restricţii de libertate, la Riad, este un atac asupra suveranităţii libaneze. Demnitatea noastră este demnitatea sa. Vom acţiona împreună cu alte ţări ca să-l aducem înapoi la Beirut”, a subliniat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.