StiripesurseSintezeLibanul impune din nou restricţii aproape totale de deplasare timp de...

Libanul impune din nou restricţii aproape totale de deplasare timp de patru zile

Publicat:

Guvernul libanez a decis marţi să impună din nou restricţii aproape totale de deplasare timp de patru zile, din cauza unei noi creşteri a numărului de cazuri confirmate cu coronavirus, după un scurt declin al acestora, transmite DPA, scrie agerpres.

Măsura va fi în vigoare de miercuri seara până luni dimineaţa, a afirmat ministrul de interne Mohammed Fahmi într-o şedinţă de cabinet la palatul prezidenţial, precizând că duminică se va face o reevaluare a situaţiei.

Citește și : Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, testat pozitiv pentru noul coronavirus

În cursul acestei luni, autorităţile relaxaseră unele măsuri, permiţând repornirea unor afaceri precum restaurante şi frizerii, după câteva săptămâni în care au fost închise.

Oamenilor li s-a cerut să poarte măşti şi să respecte regulile de distanţare socială.


Cu toate acestea, în ultimele zile s-au înmulţit cazurile noi de contaminare (36 duminică), ceea ce a venit ca un şoc după mai multe zile în care au fost raportate foarte puţine noi infectări.

Potrivit ministrului informaţiilor, Manal Abdul Samad, ‘restricţiile de deplasare vor începe miercuri la 19.00 (16.00 GMT) şi vor lua sfârşit luni, la ora 05.00 (02.00 GMT), fiind exceptate sectoarele sănătăţii, agriculturii, industriei şi produselor alimentare’.

‘Este necesar ca oamenii să stea acasă şi să nu iasă dacă nu este neapărat necesar’, a subliniat el.

Preşedintele Michel Aoun şi prim-ministrul Hassan Diab au afirmat că Libanul a luptat cu succes împotriva epidemiei, însă, în ultimul weekend, acest succes a fost pus în pericol de unii oameni care au ignorat măsurile de prevenţie.

Citește și : OMS remarcă ‘date potențial pozitive’ despre anumite tratamente anti-COVID-19

Ei le-au cerut libanezilor să respecte regulile, de tema unui nou val epidemic.

Din 21 februarie, Libanul a raportat 870 de cazuri de infectare şi 26 de decese.

Potrivit agenţiei Reuters, în urma şedinţei de guvern de marţi, ministrul de finanţe, Ghazi Wazni, a anunţat că Libanul va începe peste două zile negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, a cărui asistenţă a solicitat-o la data de 1 mai pentru a răspunde gravei crize financiare cu care se confruntă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.