StiripesurseȘtirile zileiLibanul va primi ajutoare şi împrumuturi de peste 11 miliarde de...

Libanul va primi ajutoare şi împrumuturi de peste 11 miliarde de dolari

Publicat:

Comunitatea internaţională s-a angajat să acorde peste 11 miliarde de dolari în ajutoare şi împrumuturi Libanului cu prilejul unei conferinţe organizate vineri la Paris, o “mobilizare excepţională” în favoarea unei ţări destabilizate de afluxul de refugiaţi sirieni, a anunţat preşedintele francez, Emmanuel Macron, citat de AFP, potrivit agerpres.

“În total, conferinţa a permis să se mobilizeze angajamente cu puţin peste 11 miliarde (de dolari)”, a spus şeful statului francez la închiderea conferinţei, numită CEDRE. “Este o mobilizare excepţională de care avem nevoie” pentru a menţine “stabilitatea de care Libanul are nevoie”, a adăugat el.

Citește și : Mark Zuckerberg anunţă noi măsuri şi restricţii Facebook în perspectiva alegerilor din mai multe state

Emmanuel Macron a reamintit că Franţa va acorda Libanului 550 de milioane de dolari granturi şi împrumuturi concesionale. Banca Mondială a anunţat în cursul aceleiaşi zile împrumuturi în valoare de 4 miliarde de dolari pe o perioadă de cinci ani, Arabia Saudită de 1 miliard de dolari, Banca Europeană de Investiţii de 800 de milioane de euro şi BERD de 1,1 miliarde de euro pe şase ani, printre altele.

Salutând “generozitatea excepţională a poporului libanez care a primit peste un milion de refugiaţi sirieni”, preşedintele francez a subliniat că “este de datoria noastră de a fi pe deplin solidari” cu Libanul.


“Continuarea luptelor în Siria face imposibilă întoarcerea rapidă a refugiaţilor sirieni, iar ofensiva regimului condus de Bashar Al-Assad, ca recent în Ghouta, are ca rezultat şi mai multe persoane deplasate”, a adăugat el.

Comunitatea internaţională are ca “responsabilitate să pună capăt acestei logici funeste şi să ajute Libanul să facă faţă acestor provocări”, a mai spus Emmanuel Macron.

“Toate acestea au sens numai pentru că există angajamentul guvernului libanez” şi dorinţa acestuia “de a transforma ţara în profunzime şi a aplica reforme esenţiale”, a continuat el.

Preşedintele Franţei a salutat reformele întreprinse de guvernul de la Beirut, în timp ce alegeri parlamentare sunt prevăzute în Liban la 6 mai, primele după nouă ani.

Citește și : Slovacia : Şeful poliţiei refuză să demisioneze la apelurile manifestaților

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.