StiripesurseȘtirile zileiLibia a oprit aproape 400 de migranţi care încercau să ajungă...

Libia a oprit aproape 400 de migranţi care încercau să ajungă în Europa (OIM)

Publicat:

Garda de coastă din Libia a oprit aproape 400 de migranţi care încercau să traverseze Marea Mediterană în cinci ambarcaţiuni în ultimele două zile, a anunţat luni Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), relatează Reuters, potrivit agerpres.

Ultimele tentative ridică la peste 1.000 numărul persoanelor care au încercat să traverseze Mediterana în această lună, în pofida închiderii frontierelor Libiei din cauza pandemiei de coronavirus.

Citește și : Purtătorul de cuvânt al lui Putin a ieşit din spital după ce s-a vindecat de COVID-19

Pandemia şi o intensificare a luptelor în jurul capitalei libiene Tripoli s-au adăugat la problemele cu care se confruntă miile de migranţi care încearcă să străbată ţara în drum spre Europa, comentează Reuters.

OIM a anunţat că 317 migranţi au fost readuşi în Libia duminică noapte. Alţi peste 70 au fost opriţi şi returnaţi în cursul zilei de duminică.


Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), două persoanele aflate pe ambarcaţiunile oprite duminică s-au înecat.

Citește și : Grecia a redeschis cafenelele şi restaurantele

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.