Lider al tătarilor din Crimeea, condamnat de justiția rusă pentru revolte în masă

Publicat:

Un reprezentant al tătarilor din Crimeea a fost condamnat luni la opt ani de închisoare pentru că a organizat în 2014 o manifestaţie de susţinere a integrităţii teritoriale a Ucrainei, manifestaţie care a dus la confruntări soldate cu doi morţi, informează AFP.

Ahtem Ciygoz, fost vicepreşedinte al Mejlis-ului, Adunarea Tătarilor din Crimeea, a fost declarat vinovat de justiţia rusă pentru organizarea de “revolte în masă”, în februarie 2014, cu câteva săptămâni înainte de anexarea peninsulei ucrainene la Rusia.


Această manifestaţie, organizată în 26 februarie 2014 în faţa Parlamentului Crimeei din Simferopol, a dus la confruntări între susţinătorii Kievului şi cei ai Moscovei, soldate cu doi morţi şi peste 20 de răniţi.

Ciygoz a fost arestat în ianuarie 2015. Avocatul său, Nikolai Polozov, a denunţat verdictul ca fiind “ilegal şi nefondat” şi a anunţat că va face recurs la Curtea Supremă rusă.

Amnesty International a calificat procesul drept “farsă” şi a cerut eliberarea imediată şi necondiţionată a militantului tătar.

La rândul său, Consiliul Europei a estimat, într-un comunicat, că această condamnare “reprezintă o nouă lovitură dată situaţiei deja dificile a tătarilor din Crimeea”.

Tătarii din Crimeea, comunitate musulmană care s-a opus majoritar anexării Crimeei de către Rusia, anexare considerată ilegală de Kiev şi Occident, sunt supuşi unor puternice presiuni din partea autorităţilor ruse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.