Responsabilul cu propaganda al reţelei Al-Qaida din Peninsula Arabică (Aqpa) a fost ucis împreună cu alţi cinci membri ai organizaţiei în atacuri americane cu dronă în estul capitalei yemenite Sanaa, au afirmat joi surse tribale, citate de AFP, potrivit agerpres.
Atacurile cu dronă în Yemen sunt în general întreprinse de către Statele Unite ale Americii (SUA), singura ţară care dispune de astfel de aparate sofisticate în regiune. Pentagonul a anunţat miercuri că peste 120 de lovituri aeriene au fost efectuate împotriva jihadiştilor în Yemen de la începutul acestui an.












Miercuri seara, Abou Hajer al-Mekki, un saudit descris drept responsabil al serviciilor cu propaganda Aqpa, a murit, împreună cu alţi trei jihadişti, într-un atac cu dronă împotriva vehiculului lor la Wadi Obeida, în provincia Marib, potrivit unor surse tribale.
Alţi doi membri ai Aqpa au pierit într-un al doilea atac cu dronă, întreprins tot miercuri seara împotriva vehiculului lor în aceeaşi regiune, au precizat aceleaşi surse.
Aqpa, apărută ca urmare a fuziunii, în 2009, între ramurile saudită şi yemenită ale reţelei Al-Qaida, este considerată de către SUA drept aripa cea mai periculoasă a reţelei extremiste.