Lideri musulmani adresează un apel comunității internaționale de recunoaștere a Ierusalimului de Est drept capitala Palestinei

Publicat:

Lideri musulmani, reuniţi miercuri în cadrul unui summit extraordinar al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) la Istanbul, au adresat un apel comunităţii internaţionale de a recunoaşte Ierusalimul de Est drept capitala unui stat palestinian, ca răspuns la decizia SUA de a considera Oraşul Sfânt drept capitala Israelului, relatează AFP şi DPA, conform agerpres .

OCI s-a întrunit în cadrul unui summit extraordinar pentru a coordona răspunsul la decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului şi de a muta Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.


”Proclamăm Ierusalimul de Est drept capitala statului Palestina şi facem apel la celelalte ţări să recunoască statul Palestina şi Ierusalimul de Est drept capitala sa ocupată” (de către Israel), au declarat liderii musulmani într-un comunicat publicat la încheierea summitului OCI.

Citește și : Papa Francisc nu foloseşte niciun serviciu de mesagerie şi nu trimite binecuvântări pe WhatsApp, potrivit Vaticanului

”Respingem şi condamnăm ferm decizia iresponsabilă, ilegală şi unilaterală a preşedintelui SUA, care recunoaşte Ierusalimul drept pretinsa capitală a Israelului. Considerăm această decizie nulă şi neavenită”, se mai spune în comunicat.

Liderii musulmani au estimat printre altele că decizia lui Trump alimentează ”extremismul şi terorismul”.

Potrivit unor surse, peste douăzeci de lideri au participat la summitul de la Istanbul şi, în total, 56 de ţări au fost reprezentate.

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a afirmat în cadrul summitului că SUA ”nu se mai califică pentru a media procesul de pace” şi a cerut înfiinţarea unui ”nou mecanism” sub egida ONU pentru crearea unui stat palestinian, cu capitala în Ierusalimul de Est.

Regele Iordaniei Abdullah al II-lea, prezent de asemenea la summitul de la Istanbul, a afirmat că recunoaşterea de către SUA a Ierusalimului drept capitala Israelului este ”o decizie periculoasă şi destabilizatoare”.

Decizia SUA împiedică eforturile de relansare a procesului de pace, ce stagnează de mult timp, dintre palestinieni şi Israel, a afirmat suveranul iordanian. ”Regiunea noastră nu poate să se bucure de pace fără soluţia a două state”, a spus regele, referindu-se la formula ce propune un stat pentru Israel şi altul pentru palestinieni.

Iordania este una dintre cele două ţări arabe care au relaţii diplomatice cu Israelul, cealaltă fiind Egiptul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.