StiripesurseDiasporaLiderii europeni au adoptat Declarația de la Porto

Liderii europeni au adoptat Declarația de la Porto

Publicat:

Șefii de stat și de guvern au agreat Declarația de la Porto, document care stabilește agenda politicii sociale europene pentru perioada următoare. Rămân prioritare coeziunea socială și prosperitatea în Uniune, precum și în combaterea efectelor crizei generate de pandemia de COVID-19, informează mediafax.

Declarația de la Porto subliniază importanța unității și solidarității pentru definirea proiectului european, promovarea modelului social european, a coeziunii sociale și a prosperității în Uniune, precum și în combaterea efectelor crizei generate de pandemia de COVID-19.

Citește și : SOS Satele Copiilor anchetează abuzurile sexuale în structurile sale din Africa şi Asia

Pilonul European al Drepturilor Sociale este considerat un element fundamental al redresării post-criză, care trebuie să fie colectivă, incluzivă și coezivă.

În cadrul discuțiilor, președintele României a apreciat importanța Planului de acțiune în orientarea demersurilor statelor membre pentru implementarea Pilonului social.


Iohannis a amintit necesitatea asigurării coeziunii sociale și a convergenței economice în Uniune, subiecte corelate și relevante și în dezbaterea privind viitorul Europei.

Totodată, Klaus Iohannis a subliniat relevanța obiectivelor în materie de ocupare a forței de muncă, promovare de competențe și reducere a sărăciei, cu luarea în considerare a realităților din statele membre.

De asemenea, Iohannis a evidențiat că, în acest context, devin prioritare măsurile privind crearea de locuri de muncă, dezvoltarea competențelor adaptate economiei moderne și tranziției verzi și digitale, inclusiv prin promovarea învățării pe tot parcursul vieții, precum și asigurarea de investiții financiare pe măsura obiectivelor propuse.

Totodată, președintele României a arătat că un element cheie pentru o Europă socială puternică este libera circulație a lucrătorilor. În context, a reamintit rolul esențial al acestora în asigurarea unei Piețe Unice funcționale și a punctat necesitatea garantării unei mobilități juste a forței de muncă și a accesului nediscriminatoriu la protecție socială pentru lucrătorii mobili.

În cadrul reuniunii informale a Consiliului European, șefii de stat și de guvern au avut un nou schimb de opinii cu privire la coordonarea la nivel UE în contextul pandemiei de COVID-19, cu accent pe situația epidemiologică actuală și derularea campaniilor de vaccinare, inclusiv din perspectiva asigurării necesarului de vaccinuri și a comunicării publice. Au fost abordate în discuții și aspectele de interes privind instituirea certificatului digital, precum și sprijinul pentru statele terțe.

Președintele României a reiterat apelul la consolidarea coordonării la nivelul Uniunii, arătând că imunizarea populației rămâne prioritară, context în care este importantă asigurarea necesarului de vaccinuri, eforturile Comisiei Europene în acest sens fiind pe deplin apreciate.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța unei campanii de informare publice eficiente care să contracareze acțiunile de dezinformare care riscă să sporească gradul de neîncredere în vaccinuri.

Președintele României a evidențiat importanța sprijinului acordat partenerilor estici și a celor din Balcanii de Vest, precum și statelor terțe în nevoie, un exemplu în acest sens fiind sprijinul acordat recent Indiei. În context, Iohannis a mai arătat că România continuă să acorde sprijin Republicii Moldova și Ucrainei, prin donarea de vaccinuri.

Citește și : Bundestagul aprobă înfiinţarea Fundaţiei Helmut Kohl

În marja Consiliului European informal s-a desfășurat, de asemenea, reuniunea informală a șefilor de stat și de guvern din statele membre UE cu India, în format hibrid, premierul Indiei, Narendra Modi, participând prin videoconferință la reuniune. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării în combaterea pandemiei de COVID-19, cu precădere în contextul în care India se confruntă cu o situație epidemiologică pe plan intern fără precedent.

Liderii europeni și Premierul indian au agreat o Declarație comună, axată în principal pe aspecte legate de combaterea pandemiei de COVID-19 şi redresarea socio-economică durabilă și digitală, o Declarație privind stabilirea unui Parteneriat pentru Conectivitate, cu obiectivul îmbunătățirii conectivității în toate dimensiunile sale, prin promovarea unor proiecte de calitate, bazate pe principiile durabilității și condițiilor echitabile, precum și o serie de angajamente de cooperare sectorială în domeniile dezvoltării durabile, securității, digital și inteligenței artificiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.