StiripesurseȘtirile zileiLiderii manifestanţilor din Sudan au ajuns la un acord de pace...

Liderii manifestanţilor din Sudan au ajuns la un acord de pace cu rebelii

Publicat:

Liderii mişcării de protest şi partenerii lor rebeli în Sudan au încetat disputa pe tema acordului încheiat cu forţele armate privind împărţirea puterii şi au promis să colaboreze pentru pace, au anunţat joi surse oficiale, relatează AFP, potrivit agerpres.

La 17 iulie, generalii, care au preluat puterea după destituirea preşedintelui Omar al-Bashir în luna aprilie, şi liderii protestatarilor au semnat un acord pentru instituirea unei autorităţi de tranziţie civilă, principala cerere a manifestanţilor.

Citeşte şi: Austria emite mandat de arestare pe numele unui SPION rus

Totuşi, finalizarea acordului a fost amânată după ce a fost respins de către trei grupuri rebele ce fac parte din mişcarea de protest şi care consideră că nu au fost abordate chestiuni-cheie cum ar fi necesitatea restabilirii păcii în zonele de conflict – regiunea Darfur (vest) şi statele Nilul Albastru şi Kordofan-Sud (sud).

Lideri ai manifestanţilor s-au deplasat apoi la Addis Abeba, capitala Etiopiei, pentru a negocia cu rebelii şi au anunţat joi un acord.


“Acest acord vizează stabilirea păcii cu toate grupările armate şi accelerarea formării unui guvern civil de tranziţie”, a indicat Asociaţia Profesioniştilor din Sudan (SPA), vârful de lance al mişcării de protest.

Intitulat ‘Declaraţia de la Addis Abeba’, acordul deschide ”calea pentru instaurarea de urgenţă a unei păci” în întreaga ţară, se arată într-un comunicat difuzat pe Facebook.

Rebelii au confirmat că au ajuns la o înţelegere. “Cred că vom fi uniţi, mai puternici, cu acest acord. Este pentru prima dată în istoria Sudanului când un acord abordează principalele cauze ale conflictului” în ţară, a declarat un reprezentant al rebelilor, Nuraddayim Taha.

Numeroşi demonstranţi s-au strâns joi la Khartoum pentru a susţine acordul de la Addis Abeba, potrivit unui corespondent al AFP. “Pacea este foarte importantă. Tot Sudanul trebuie să fie unit după perioada de tranziţie şi toţi cei strămutaţi trebuie să revină la căminele lor”, a declarat un manifestant, Omar al-Dayer.

Citeşte şi: Austria emite mandat de arestare pe numele unui SPION rus

De ani de zile, grupurile rebele au luptat împotriva forţelor fostului preşedinte sudanez în Darfur, Nilul Albastru şi în Kordofan-Sud. Zeci de mii de oameni au fost ucişi în aceste conflicte şi milioane de persoane au fost strămutate. Sute de mii de sudanezi încă locuiesc în tabere de refugiaţi.

Imediat ce va fi finalizat un acord de pace pentru aceste zone de conflict, grupurile rebele doresc să aibă reprezentanţi în viitorul guvern de tranziţie. Ei solicită, de asemenea, extrădarea de către Sudan a celor acuzaţi de crime de către Curtea Penală Internaţională (CPI), în special fostul preşedinte Omar al-Bashir.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.