Liderii politici fac apel la rezilienţă în contextul pandemiei

Publicat:

Pandemia provocată de noul coronavirus a scos la iveală vulnerabilităţi în ordinea politică şi economică construită după cel de-al Doilea Război Mondial, au subliniat liderii politici austrieci luni, cu ocazia marcării a 75 de ani de la fondarea celei de-a doua Republici Austriece, transmite dpa, scrie agerpres.

‘Pentru prima oară în 75 de ani, drepturi fundamentale precum dreptul la o viaţă de familie, libertatea de întrunire şi libertatea economică au fost reduse în mod dramatic’, a afirmat preşedintele Alexander Van der Bellen într-un discurs.


Citește și : Spania speră că testele de anticorpi vor evidenția dimensiunea reală a pandemiei de coronavirus

Deşi Austria a început relaxarea restricţiilor impuse din cauza epidemiei, viaţa nu va reveni la normal până la dezvoltarea unui tratament sau a unui vaccin, a arătat el.

La 27 aprilie 1945, cu câteva zile înainte de sfârşitul războiului, social-democraţii, conservatorii şi comuniştii austrieci au declarat secesiunea Austriei, ca ţară independentă şi democratică, faţă de Germania nazistă, în urma anexării din 1938.

De atunci încoace, austriecii au reconstruit o ţară bogată cu un sistem democratic şi juridic puternic, a afirmat, la rândul său, cancelarul Sebastian Kurz într-un discurs televizat.

Criza actuală ‘ne aduce aminte că noi toţi – fiecare generaţie – trebuie să muncim din greu pentru a întări şi mai mult acest mod de viaţă şi pentru a-l face şi mai rezilient’, a adăugat şeful guvernului de la Viena.

Citește și : Nancy Pelosi îl susține pe Joe Biden la viitoarele alegeri prezidenţiale din SUA

Conform institutului de prognoză economică WIFO, economia austriacă se va contracta cu până la 7,5% în acest an.

Cancelarul Kurz a mai spus că planul guvernului este să relanseze economia prin dereglementare şi prin stimularea consumului cu ajutorul unei reduceri de taxe pentru cei cu venituri reduse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

Recean, întâlnire cu Ansamblul „Frunza nucului”; Piesa „Dă-mă, mamă, după Iura”, interpretată în fața premierului // VIDEO

Recean, întâlnire cu Ansamblul „Frunza nucului”; Piesa „Dă-mă, mamă, după Iura”, interpretată în fața premierului // VIDEO Prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul vizitei sale de...

STUDIU/ Volumul producției globale agricole a crescut în primele 6 luni ale anului

STUDIU/ Volumul producției globale agricole a crescut în primele 6 luni ale anului În ianuarie-iunie anul curent, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.