StiripesurseȘtirile zileiLiderul Frontului Polisario a ajuns în Algeria

Liderul Frontului Polisario a ajuns în Algeria

Publicat:

Liderul Frontului Polisario (mişcarea de independenţă din Sahara Occidentală), Brahim Ghali, a aterizat miercuri dimineaţă la Alger după ce spitalizarea sa în Spania timp de peste o lună a provocat o criză diplomatică majoră între Madrid şi Rabat, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Brahim Ghali ‘a ajuns în siguranţă şi teafăr’, a declarat Jalil Mohamed, purtător de cuvântul al Frontului Polisario în Spania.

Citeşte şi: Canadienii vor putea fi vaccinaţi cu alt ser la rapel decât cel folosit la prima doză – Black News

Ghali a sosit în Algeria de la Pamplona, nordul Spaniei, la ora locală 01.40, cu un avion privat închiriat oficial, a precizat purtătorul de cuvânt.

Plecarea lui Brahim Ghali în Algeria a survenit la câteva ore după decizia unui judecător spaniol – care l-a audiat marţi în cadrul a două plângeri care îl vizează pentru ‘tortură’ şi ‘genocid’ – de a nu lua nicio măsură restrictivă împotriva sa.


Liderul Frontului Polisario sosise în Spania la 18 aprilie în cel mai mare secret cu un paşaport diplomatic, la bordul unui avion medical al preşedinţiei algeriene, potrivit cotidianului El Pais.

Ghali, care a suferit de o formă severă de COVID-19, a fost internat într-un spital din Spania din motive umanitare, indicase guvernul de la Madrid.

Spitalizarea lui Brahim Ghali la Logrono (nordul Spaniei) a declanşat o criză diplomatică majoră între Spania şi Maroc, ce a culminat cu sosirea la mijlocul lunii mai a aproape 10.000 de migranţi în enclava spaniolă Ceuta, favorizată de o relaxare a controalelor autorităţilor marocane.

Citeşte şi: Parlamentul israelian alege preşedintele ţării. Lupta se dă între Miriam Peretz şi Isaac Herzog – Black News

Conflictul din Sahara Occidentală, fostă colonie spaniolă considerată ‘teritoriu non-autonom’ de către ONU în absenţa unei reglementări definitive, opune de peste 45 de ani Marocul şi Frontul Polisario, susţinut de Algeria.

Frontul Polisario cere un referendum de autodeterminare, în timp ce Rabatul propune o autonomie sub suveranitatea sa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.