FILE PHOTO: Leader of the far-right Golden Dawn party Nikos Mihaloliakos is escorted as he leaves his home, after the party was declared a criminal organisation by a court in Athens, Greece, October 22, 2020. REUTERS/Costas Baltas/File Photo
Liderul partidului neonazist grec Zori Aurii, eliberat condiţionat de peste o lună, trebuie să revină în închisoare, după ce justiţia a anulat decizia de a-l pune în libertate, au anunţat luni surse judiciare, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.
După examinarea apelului procurorului adjunct al Curţii penale din Lamia cu privire la punerea în libertate a lui Nikos Michaloliakos, Consiliul Judiciar a considerat că el nu a făcut dovada unui comportament bun şi că ar trebui să revină în închisoare.
Citeşte şi: Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena – Stiripesurse.md
În particular, el a publicat pe internet apelurile contra condamnării sale, ceea ce arată că nu regretă faptele comise.
Eliberarea condiţionată a liderului negaţionist în vârstă de 66 de ani fusese decisă în 2 mai, în principal din motive de sănătate. Michaloliakos avea obligaţia de a nu părăsi regiunea Atena şi de a se prezenta la secţia de poliţie o dată pe lună şi interdicţia de a intra în contact cu alte persoane condamnate în acest dosar.
Punerea sa în libertate a suscitat numeroase reacţii din partea stângii şi a organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului.
Condamnat în 2020 la 13 ani şi jumătate de închisoare cu executare în calitate de şef al unei ”organizaţii infracţionale”, Nikos Michaloliakos a vizat timp de decenii, prin acţiunile sale, migranţii şi opozanţii politici.
Printre crimele imputate partidului Zori Aurii se află moartea, în septembrie 2013, a unui rapper antifascist grec, caz care a şocat Grecia şi întreaga Uniune Europeană.
Zori Aurii, organizaţie xenofobă şi antisemită creată de Nikos Michaloliakos, a fost timp de decenii o formaţiune marginală, încercând chiar să capitalizeze politic nemulţumirile populaţiei cauzate de criza economică gravă din perioada 2010-2018.
Partidul a reuşit să acceadă în forul legislativ în 2012, dar aproape a dispărut de pe scena politică după condamnarea liderilor şi a unora dintre parlamentarii săi. Procesul în apel al acestora din urmă, început în 2022, este încă în desfăşurare.