Liderul opoziţiei din Pakistan, arestat sub acuzaţia de corupţie

Publicat:

Agenţia pakistaneză anticorupţie l-a arestat luni pe liderul opoziţiei parlamentare, sub acuzaţia de corupţie, după ce un tribunal i-a respins acestuia cererea de cauţiune, o decizie pe care partidul său o consideră legată de protestele plănuite de opoziţie împotriva prim-ministrului Imran Khan, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres

Shehbaz Sharif, preşedintele Ligii Musulmane din Pakistan, fost premier al provinciei Punjab şi frate mai mic al fostului prim-ministru pakistanez Nawaz Sharif, a fost arestat în faţa tribunalului din Lahore, potrivit avocatului său, Azam Nazir Tarar.


Citește și : Armenia cere la CEDO măsuri împotriva Azerbaidjanului

Acuzaţiile se referă la o presupusă spălare de bani pentru cumpărarea de proprietăţi în străinătate, a precizat avocatul, care a afimat că arestarea este o reacţie la ameninţarea cu proteste naţionale a opoziţiei pentru demisia lui Khan.

Ministrul informaţiilor, Shibli Faraz, a spus însă că instanţele sunt libere să ia propriile decizii.

Sharif este unul dintre cei câţiva lideri ai opoziţiei vizaţi de acuzaţii de corupţie şi arestaţi de agenţia anticorupţie (NAB), adesea înainte de inculparea oficială.

Luni, un tribunal anticorupţie din Islamabad l-a inculpat pe fostul preşedintele Asif Ali Zardari, soţul ex-premierului asasinat Benazir Bhutto, sub suspiciunea de corupţie, a declarat un procuror. Zardari a fost arestat în iunie 2019 într-un dosar separat şi ulterior eliberat pe cauţiune.

Partidele din opoziţie şi grupuri pentru drepturile omului acuză de multă vreme că agenţia anticorupţie este folosit de armată pentru justiţie selectivă, lăsându-i neatinşi pe generalii puternici sau pe miniştrii lui Khan.

Nouă partide de opoziţie au acuzat săptămâna trecută armata de amestec în politică şi de fraudarea alegerilor din 2018 pentru a-l aduce la putere pe Khan.

Armata, care a condus Pakistanul jumătate din existenţa acestuia, de la independenţa de Marea Britanie în 1947, neagă orice amestec în politică sau nereguli electorale.

Vezi și : Aleksei Navalnîi confirmă vizita lui Merkel

‘Dacă ar fi prevalat justiţia, generalul în retragere Asim Bajwa ar fi fost arestat’, a spus Maryam Nawaz, fiica fostului premier Sharif, într-o conferinţă de presă după arestarea unchiului ei.

Bajwa, care supervizează Coridorul economic China-Pakistan, un proiect de 65 miliarde de dolari, şi este consilier al lui Khan, a fost implicat recent într-o controversă după ce presa a relatat că ar fi strâns averi de milioane de dolari peste veniturile sale. Generalul a respins public acuzaţiile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.