StiripesurseȘtirile zileiLiderul tibetan salută din exil ultima lege adoptată în Congresul american

Liderul tibetan salută din exil ultima lege adoptată în Congresul american

Publicat:

Liderul politic tibetan în exil a salutat, marţi, adoptarea de către Congresul SUA a unei legi care reafirmă dreptul tibetanilor de a-l alege pe succesorul liderului lor spiritual, Dalai Lama, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Lobsang Sangay, preşedintele Administraţiei centrale tibetane (CTA), cunoscută drept guvernul tibetan în exil, a calificat pentru Reuters ca “istorică” adoptarea, luni, de către Camera Reprezentanţilor şi Senatul SUA a Legii privind politica şi susţinerea faţă de Tibet (TPSA).

Citeşte şi: Două mari companii aeriene cer teste COVID pasagerilor care vor să ajungă din UK la New York

Aceasta cere între altele înfiinţarea unui consulat al SUA în principalul oraş din Tibet, Lhasa, stipulează dreptul “absolut” al tibetanilor de a alege un succesor pentru Dalai Lama şi susţine salvgardarea mediului în regiune.

Legea propune de asemenea un “cadru de lucru regional privind securitatea apei” şi participarea sporită a comunităţii locale la dialogul cu China legat de monitorizarea mediului în Tibet.


Potrivit TPSA, “Republica Populară Chineză a finalizat deja programe pentru transferul a miliarde de metri cubi de apă pe an şi intenţionează să devieze noi cursuri de apă de pe platoul tibetan în China”.

Grupuri ecologiste şi militanţi tibetani pentru drepturile omului au exprimat preocupări faţă de ambiţiile hidroenergetice ale Chinei din regiune, afirmând că astfel de planuri pot afecta rezervele de apă din aval, menţionează Reuters.

“Prin adoptarea TPSA, Congresul a trimis un mesaj sonor şi clar în sensul că Tibetul rămâne o prioritatea pentru SUA, care îşi vor continua susţinerea fermă faţă de sanctitatea sa Dalai Lama şi CTA”, a spus Lobsang Sangay, evocând o “o victorie pentru lupta tibetanilor pentru libertate”.

Citeşte şi: Joe Biden a fost vaccinat LIVE la televiziune

Acest semnal de sprijin pentru Dalai Lama din partea Congresului american ar putea tensiona şi mai mult relaţiile dintre Beijing şi Washington, care sunt deja la cel mai slab nivel din ultimele decenii în legătură cu mai multe aspecte, de la comerţ şi drepturile omului până la coronavirus. China, care consideră că liderii săi au dreptul să aprobe succesorul lui Dalai Lama, acuză SUA că încearcă destabilizarea regiunii, intervenind în afacerile sale interne.

TPSA mai propune, între altele, lansarea unui dialog între guvernul chinez şi Dalai Lama.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.