StiripesurseSocialLimba chineză va fi predată în școlile și universitățile din Republica...

Limba chineză va fi predată în școlile și universitățile din Republica Moldova. MEC a semnat un acord cu Ministerul Educației din China

Publicat:

În instituțiile de învățământ din Republica Moldova urmează să fie introdusă predarea limbii chineze, după semnarea unui nou acord de cooperare între Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Ministerul Educației din China, transmite IPN.

Potrivit MEC, partea chineză se angajează să sprijine Republica Moldova în dezvoltarea curriculumului, elaborarea materialelor didactice și formarea profesorilor prin programe dedicate.

Acordul oferă universităților din Moldova posibilitatea de a crea programe specializate în limba chineză, în colaborare cu instituții academice din China. De asemenea, documentul prevede burse pentru studii de licență și master în predarea limbii chineze ca limbă internațională, precum și analiza posibilității de recunoaștere a certificatului internațional CTCSOL.

Ministrul educației, Dan Perciun, a subliniat că acest parteneriat vine în sprijinul procesului de internaționalizare a sistemului educațional, menționând interesul pentru extinderea colaborării în domenii strategice precum agricultura, tehnologia informației sau cercetarea.

Totodată, Republica Moldova își exprimă deschiderea de a atrage studenți din China în instituțiile sale de învățământ superior, în cadrul unor programe comune și schimburi academice.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.