StiripesurseȘtirile zileiLimba română, studiată printr-un program special în școlile din Moldova pentru...

Limba română, studiată printr-un program special în școlile din Moldova pentru copiii reveniți din diaspora și străini

Publicat:

Un nou program de studiere a limbii române va fi introdus în școlile din Republica Moldova pentru copiii cetățenilor reveniți din diaspora și pentru copiii cetățenilor străini aflați în țară. Inițiativa urmărește să faciliteze integrarea acestor copii în sistemul educațional și să le dezvolte competențele de comunicare în limba română, aspect esențial pentru adaptarea lor școlară, informează Moldpres.

„Acest program este esențial pentru integrarea acestor copii în școli și pentru dezvoltarea competențelor lor de comunicare în limba română. Până acum, legislația nu conținea nicio prevedere care să permită școlilor să organizeze astfel de activități sau să primească finanțare pentru ele, deși numărul copiilor reveniți din diaspora este în creștere”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Proiectul de lege privind modificarea Codului Educației se află în prezent în consultări publice și include și alte măsuri importante pentru sistemul educațional, precum consolidarea rețelei școlare, extinderea incluziunii copiilor cu dizabilități intelectuale severe, susținerea tinerilor specialiști din cercetare și învățământul universitar și alinierea standardelor educaționale la cele europene.

„Noul program va sprijini copiii în procesul de învățare a limbii române și îi va ajuta să se adapteze mai ușor la școlile din țară, asigurând integrarea lor deplină în procesul educațional”, se precizează în document.

990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d dscf0341 693192fe34466
Propunerile de modificare a Codului Educației au fost prezentate de ministrul Dan Perciun în cadrul unei conferințe de presă, precum și în discuții cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) și ai autorităților locale din domeniul educației.


„Reformele sunt fundamentate pe analize demografice, date statistice recente și evaluări ale eficienței politicilor educaționale. Avem nevoie să actualizăm Codul Educației pentru a constitui un sistem modern, echitabil și orientat spre calitate, capabil să răspundă așteptărilor copiilor, cadrelor didactice și părinților”, a spus Dan Perciun.

Pe parcursul următoarelor două luni, propunerile la Codul Educației vor fi supuse consultărilor publice, urmând a fi aprobat cel devreme în februarie 2026.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului. Țânțarii sunt identificați după zgomotul făcut de insecte în...

Piese inedite ale lui David Bowie, înregistrate în 1965, vor fi lansate în premieră

O serie de înregistrări inedite realizate de David Bowie în 1965, pe vremea când cânta sub numele Davy Jones, vor fi lansate oficial pe...

Topul celor mai bune orașe din lume pentru locuit. Copenhaga urcă pe primul loc în 2026

Copenhaga este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026, potrivit clasamentului anual realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), care evaluează 173...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.