Locuitorii din Minneapolis supun la vot o reformă radicală a poliţiei, la un an de la moartea lui George Floyd

Publicat:

Locuitorii din Minneapolis votează marţi asupra unui proiect de reformă radicală a poliţiei din acest oraş din nordul SUA unde acum aproape un an şi jumătate afro-americanul George Floyd a murit asfixiat sub genunchiul unui poliţist alb, relatează AFP, potrivit agerpres.

Alegătorii sunt chemaţi să spună dacă doresc “înlocuirea serviciilor de poliţie cu servicii de securitate publică”, care să pună accentul în mai mare măsură pe prevenirea criminalităţii.


Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

Rezultatul acestui scrutin, care se anunţă strâns, va reflecta şi popularitatea apelurilor la reforma poliţiei din SUA, devenite mai puţin sonore în contextul unei creşteri generale a omuciderilor, cu 30% în 2020.

În vara lui 2020, metropola din statul american Minnesota s-a aflat în centrul unor ample manifestaţii antirasiste, aminteşte AFP.

Reforma vizată ar urma să asigure o “abordare de sănătate publică” noului serviciu, care va apela la lucrători sociali şi personal medical pentru rezolvarea anumitor “situaţii” de pe teren – persoane în stare de ebrietate, tulburări psihiatrice etc.

Dacă proiectul va fi adoptat, primarul va superviza noul serviciu împreună cu consiliul său municipal şi nu singur ca în prezent. În plus, municipalitatea nu va mai fi obligată să aloce un buget minim poliţiei şi să angajeze un număr minim de agenţi. În prezent, Minneapolisul ar trebui să dispună de 1,7 poliţişti la 1000 de locuitori, adică 730 de agenţi, dar are mai puţin cu circa 100.

După moartea lui George Floyd în mai 2020, consiliul municipal al metropolei, orientat clar spre stânga, a anunţat că are în vedere “desfiinţarea” poliţiei, iar pe tot cuprinsul SUA s-au făcut auzite apeluri la tăieri de fonduri rezervate forţelor de ordine. Dar, în plină campanie prezidenţială şi pe fondul înmulţirii omuciderilor, republicanii i-au acuzat pe democraţi de “laxism”, iar astfel de mesaje au slăbit în intensitate.

Proiectul de reformă a poliţiei din Minneapolis, care ar fi trebuit votat acum un an, a fost la rândul lui pus la sertar, dar o petiţie semnată de peste 20.000 de persoane l-a readus în prim plan în acest an.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

Conform unui sondaj realizat de media locale, 49% dintre locuitorii din Minneapolis susţin această reformă, iar 41% i se opun, raport care se inversează în rândul populaţiei de culoare, afectată în mod special de creşterea omuciderilor, aceasta susţinând reforma doar în proporţie de 42%, 47% fiind împotrivă.

În paralel, în celălalt capăt al SUA, locuitorii din Austin, în statul Texas, votează marţi cu privire la creşterea efectivelor poliţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.