StiripesurseȘtirile zileiLondra grăbeşte RELOCAREA afganilor care au ajutat trupele britanice

Londra grăbeşte RELOCAREA afganilor care au ajutat trupele britanice

Publicat:

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a anunţat luni accelerarea relocării în Regatul Unit a personalului local pe care Londra îl are angajat în Afganistan, mulţi dintre care se tem de represalii din partea talibanilor după apropiata retragere a trupelor NATO, informează AFP, potrivit agerpres.

“În condiţiile în care retragem forţele noastre armate, este absolut corect să accelerăm relocarea celor care riscă să fie victime ale represaliilor”, a afirmat Wallace într-un comunicat.

Citește și: Scene din căsnicia unui mogul sau: tulburătorul act IV al lui Bill Gates

Ministrul a promis că “va face totul pentru a le asigura securitatea traducătorilor şi altor angajaţi locali care şi-au riscat viaţa lucrând alături de forţele britanice în Afganistan” şi a subliniat “datoria” enormă pe care Regatul Unit o are faţă de ei.

Londra, care a relocat deja 1.358 de afgani în timpul celor 20 de ani cât a durat conflictul, a promis la începutul lui aprilie că va repatria prioritar în Regatul Unit orice angajat local care se simte ameninţat, indiferent dacă acesta mai lucrează sau nu pentru ea.


Însă mii de angajaţi îngrijoraţi şi familiile lor aşteaptă încă relocarea lor, în condiţiile în care ultimele forţe ale NATO, printre care 750 de soldaţi britanici, se vor retrage în curând din Afganistan.

“Avem obligaţia morală de a recunoaşte riscurile cu care ei s-au confruntat în lupta împotriva terorismului şi să le recompensăm eforturile”, a declarat la rândul său ministrul britanic de interne Priti Patel, promiţând că “se va achita pe deplin de această obligaţie, oferindu-le posibilitatea de a-şi construi o nouă viaţă” în Regatul Unit.

Ed Aitkne, fondatorul grupului Alliance Sulha ce militează pentru repatrierea de translatori afgani, s-a declarat “satisfăcut” de anunţul Ministerului Apărării britanic, însă a atenţionat că au mai rămas “lacune flagrante” în politica privind relocarea, care nu include “unele părţi vulnerabile ale acestei comunităţi”.

Citește și: NSA a spionat-o pe Merkel şi pe alţi aliaţi europeni

Pentru că, dacă executivul britanic estimează la 3.000 numărul de traducători care ar putea fi relocaţi în Regatul Unit împreună cu familiile lor, acest fost ofiţer britanic consideră că cel puţin o treime dintre ei va avea dificultăţi în a accede la program.

De fapt, angajaţii disponibilizaţi de Ministerul Apărării britanic – circa 1.010 persoane între 2001 şi 2014 – sunt excluşi din acest program. O decizie injustă, în opinia lui Aitken, în condiţiile în care chiar şi amploarea acestor disponibilizări demonstrează, potrivit lui, “o problemă de gestionare a resurselor umane”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

Vasile Tofan: ‘Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate va fi alocat conform angajamentelor asumate’

Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate – 3000 de lei pentru fiecare locuitor – va fi alocat conform angajamentelor asumate și calendarului stabilit. Reforma administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.