StiripesurseExterneLondra investeşte cinci miliarde de lire în apărare

Londra investeşte cinci miliarde de lire în apărare

Publicat:

Premierul britanic, Rishi Sunak, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că Regatul Unit va investi încă cinci miliarde de lire sterline (5,6 miliarde de euro) în apărare, în contextul “noilor ameninţări din partea Rusiei şi Chinei”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Downing Street, care prezintă o actualizare a “evaluării strategice” a guvernului în domeniul apărării, alte cinci miliarde de lire vor fi alocate Ministerului Apărării pentru următorii doi ani.

Citeşte şi: Papa Francisc: ‘Celibatul? Nu sunt încă pregătit să îl revizuiesc’ – Black News

Cu aceste fonduri, ideea este de a “reface şi consolida stocurile de muniţie, de a moderniza compania nucleară britanică şi de a finanţa următoarea fază a programului submarin AUKUS”.

O comisie de parlamentari britanici a avertizat la începutul săptămânii trecute că stocurile de muniţie din Regatul Unit sunt periculos de scăzute, ceea ce, în opinia lor, pune în pericol securitatea naţională a ţării, îngrijorare exprimată deja în ianuarie de ministrul apărării, Ben Wallace.


“Pe măsură ce lumea devine mai instabilă, iar concurenţa dintre state se intensifică, Regatul Unit trebuie să fie pregătit să reziste”, a subliniat Rishi Sunak în comunicat.

“Investind pe termen lung în forţele noastre armate, vom fi pregătiţi să facem faţă provocărilor de astăzi şi de mâine”, a spus premierul britanic, înaintea unei vizite în Statele Unite unde este aşteptat un acord privind submarinele cu americanii şi australienii (AUKUS), o cooperare fără precedent pentru a contracara China.

Comunicatul precizează că Regatul Unit a decis să-şi revizuiască “evaluarea strategică” în domeniul apărării pentru a răspunde ameninţărilor geopolitice emergente, de la invazia ilegală a Ucrainei de către Rusia până la constrângerea economică din partea Chinei şi creşterea concurenţei între state”.

De asemenea, premierul urmează să anunţe, potrivit comunicatului, “ambiţia sa de a creşte cheltuielile pentru apărare la 2,5% din PIB pe termen lung”.

Citeşte şi: Un mort şi 39 de răniţi într-un carambol uriaş în Ungaria din cauza unei furtuni de praf – Black News

Rishi Sunak pleacă în Statele Unite şi urmează să se întâlnească luni la San Diego cu liderii american şi australian, Joe Biden şi Anthony Albanese.

După 18 luni de deliberări, Australia ar urma să dezvăluie planul său de achiziţie a opt submarine cu propulsie nucleară, în cadrul a ceea ce premierul australian a numit “cel mai mare salt înainte” din istoria ţării în materie de apărare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

Dunărea a atins un nou minim istoric. Apele Române cer economisirea apei și restricționează irigațiile

Debitul Dunării a coborât duminică la 1.650 de metri cubi pe secundă, un nou minim istoric, comparabil cu nivelul înregistrat în 2005. Autoritățile spun...

Cum a ajuns noul sistem de control la frontiere al UE să confunde două surori gemene în România

Noul sistem digital de control la frontiere al Uniunii Europene (EES) a confundat în România două surori gemene identice, iar una dintre ele a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.