StiripesurseExterneLondra îşi măreşte arsenalul nuclear pentru prima dată după Războiul Rece

Londra îşi măreşte arsenalul nuclear pentru prima dată după Războiul Rece

Publicat:

Premierul Boris Johnson va anunţa marţi că Marea Britanie va majora cu “peste 40%” plafonul focoaselor nucleare pe care este autorizat să le stocheze, au dezvăluit luni seară două mass-media britanice, notează AFP, potrivit agerpres.

Downing Street a informat într-un comunicat că Boris Johnson va transmite marţi Parlamentului rezultatele unui raport privind apărarea, securitatea şi politica externă a ţării, care va stabili linia guvernului pentru următorul deceniu.

Citeşte şi: Deb Haaland, prima persoană amerindiană la conducerea Internelor din SUA – Black News

Potrivit cotidianelor The Guardian şi Sun, care au putut consulta acest document cu peste 100 de pagini, guvernul intenţionează să ridice la 260 numărul maxim de focoase pe care ţara este autorizată să le stocheze, după ce s-a angajat anterior să-şi reducă stocul la 180 de focoase până la mijlocul anilor 2020.

Potrivit presei britanice, Downing Street invocă o “panoplie în creştere a ameninţărilor tehnologice şi doctrinare” pentru a justifica această schimbare de curs, fără precedent după Războiul Rece.


Raportul avertizează în legătură cu “posibilitatea realistă” ca un grup terorist “să reuşească să lanseze un atac CBRN [chimic, biologic, radiologic sau nuclear] până în 2030”, dar şi împotriva “ameninţării active” şi “provocării sistemice” reprezentate de Rusia şi respectiv China.

“O descurajare nucleară minimă, credibilă şi independentă, dedicată apărării NATO rămâne esenţială pentru a garanta securitatea noastră”, explică raportul.

Revirimentul are loc în timp ce Londra încearcă să se repoziţioneze după Brexit ca o putere majoră pe scena internaţională, în conformitate cu conceptul “Global Britain”.

Modificarea “ar încălca angajamentele asumate de (Londra) în cadrul Tratatului de neproliferare nucleară”, a denunţat luni într-un comunicat ICAN (Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare).

“Decizia Marii Britanii de a-şi mări stocul de arme de distrugere în masă în mijlocul unei pandemii este iresponsabilă, periculoasă şi încalcă dreptul internaţional”, a subliniat Beatrice Fihn, directoarea acestui ONG.

Citeşte şi: ONU: ‘Cel puţin 138 de protestatari paşnici’ au fost ucişi în Myanmar – Black News

Grupul Campania pentru dezarmarea nucleară (CND) îl consideră un “prim pas către o nouă cursă a înarmării nucleare”, considerând decizia Marii Britanii “o uriaşă provocare pe scena internaţională”.

“În timp ce lumea se confruntă cu pandemia şi haosul climatic, este incredibil că guvernul nostru alege să mărească arsenalul nuclear britanic”, a declarat secretarul său general, Kate Hudson, pentru care “a provoca tensiuni globale şi a risipi resursele noastre este o abordare iresponsabilă şi potenţial dezastruoasă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Polonia cere un loc lângă marile puteri. ‘Suntem vecini cu Rusia și Ucraina. Voi nu sunteți’

Ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, a criticat rolul principal jucat de Germania, Franţa şi Regatul Unit în discuţiile privind încheierea războiului din Ucraina...

Român trimis 15 ani într-un ‘gulag’ rusesc. Este acuzat că a spionat pentru Ucraina

Un cetățean român acuzat de autoritățile ruse că a transmis Ucrainei informații despre sistemele de apărare antiaeriană din Soci a fost condamnat definitiv la...

Viktor Orban nu mai poate reveni în funcția de premier al Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, a aprobat vineri un amendament constituțional care îi interzice lui Viktor Orbán să revină în funcția de premier. Amendamentul, inițiat de...

De ce România este una dintre cele mai stresante țări din Europa pentru șofat

Un studiu european clasează România pe locul 3 în topul celor mai stresante țări pentru șoferii începători. Polonia e pe primul loc, iar Grecia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.