StiripesurseȘtirile zileiLondra recunoaște că mesajele ambasadorului britanic în SUA pot pune în...

Londra recunoaște că mesajele ambasadorului britanic în SUA pot pune în pericol relațiile cu americanii

Publicat:

Ministrul britanic al comerţului, Liam Fox, a recunoscut luni că mesajele despre preşedintele american Donald Trump ale ambasadorului Regatului Unit la Washington pot afecta relaţiile cu SUA, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Fox, aflat într-o vizită în Statele Unite, a declarat pentru BBC că îşi va cere scuze faţă de Ivanka Trump, fiica preşedintelui american, cu care urmează să se întâlnească.

Citește și: Tragedie rutieră pe drumul spre Taj Mahal. Cel puţin 29 de oameni au murit! – VIDEO

Ambasadorul britanic Kim Darroch a apreciat, în corespondenţa diplomatică cu Londra, că Trump este “inept”, “nesigur” şi “incompetent”, iar preşedinţia sa ar putea “să se prăbuşească şi să ardă”. Mesajele secrete au fost publicate de la sfârşitul săptămânii trecute de Mail on Sunday.

“Îmi voi cere scuze pentru faptul că fie serviciul nostru civil, fie elemente din clasa noastră politică nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor noastre sau ale Statelor Unite privind comportamentul lor, care în acest caz particular a dat greş în modul cel mai extraordinar şi inacceptabil”, a spus Fox. “Scurgeri răuvoitoare de informaţii de acest tip sunt lipsite de profesionalism, de etică şi de patriotism şi pot într-adevăr duce la deteriorarea acestei relaţii, care poate astfel să ne afecteze interesele mai largi de securitate”, a recunoscut ministrul. 


Citește și: Juan Guaido reia negocerile cu guvernul lui Maduro

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Ministrul Economiei și Energiei din Ungaria a anunțat că își va dona integral salariul de ministru, într-un gest pe care îl descrie ca exemplu...

ADN de mamut lânos, descoperit în excremente fosilizate de veveriță vechi de până la 700.000 de ani

O echipă de cercetători canadieni a descoperit o cantitate impresionantă de ADN antic provenind de la animale dispărute și specii actuale în excremente fosilizate...

Dacă mângâi mereu pisicile, psihologii spun că ai aceste trăsături de personalitate

Nu poți trece pe lângă o pisică fără s-o mângâi? Psihologii spun că nu e întâmplător. Iată ce trăsături de personalitate ai, cel mai...

Șeful poliției ucrainene susține că rușii angajează adolescente ca să atragă soldați ucraineni pentru a-i ucide

Șeful poliției ucrainene a acuzat Rusia că recrutează adolescente ucrainene pentru a ucide soldați ucraineni. Ivan Vîhivski a vorbit după arestarea unei fete de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.