Când i-am scris lui Carrie Johnson vara trecută pentru a-i spune că plănuiesc să scriu o carte despre ea, ea mi-a spus: „Nu mă consider o persoană publică și încerc să fiu cât se poate de privată”.
Dar, în calitate de prima consoartă a prim-ministrului cu o carieră politică proprie, cred că ea merită cu ușurință o biografie, transmite Daily Mail.
Într-adevăr, în calitate de director de comunicații al Partidului Conservator și consilier special a doi miniștri de guvern, ea a fost o figură influentă cu mult înainte de a se muta în Downing Street nr. 10 în iulie 2019.
Nu aveam altă agendă decât să scriu cu exactitate despre ceea ce am găsit – dar ceea ce am găsit m-a surprins.
Două dintre fostele directoare ale lui Carrie o descriu în carte ca fiind tăcută și muncitoare, dar nu neapărat memorabilă.
Cu toate acestea, ambiția ei evidentă a ieșit în prim-plan și a făcut rapid impresie după ce a intrat în cartierul general al conservatorilor ca ofițer de presă la vârsta de 22 de ani.
Acolo a răsărit ca o figură destul de dezbinată. Unii colegi au simțit că ea se considera mai presus de ei – există o poveste conform căreia ea a susținut că și-a fracturat piciorul ca un șiretlic pentru a sta la un hotel mai bun în timpul unei conferințe de partid – iar vivacitatea ei a fost simțită ca fiind în contradicție cu îndatoririle de rutină ale biroul de presă. Poate că capacitatea ei fără îndoială de a fermeca jurnaliştii şi parlamentarii a inspirat invidie.
Carrie și-a atins pașii profesional în 2015, devenind consilier special al secretarului pentru Cultură John Whittingdale și mai târziu al secretarului pentru locuințe Sajid Javid, înainte de a se ocupa de comunicaarea partidului în 2017, la doar 29 de ani.
În ciuda ascensiunii ei impresionante la un post atât de înalt, acum pare clar că inima ei nu era cu adevărat în asta.
În câteva luni, ea a încercat, fără succes, să obțină un nou loc de muncă, care în consilierea ministrului de externe – un anume Boris Johnson. Relația lor a început imediat după.
Apoi și-a pierdut postul de la Cartierul General al Campaniei Conservatoare (CCHQ), după ce a fost acuzată că și-a încasat banii și că și-a luat prea mult concediu. În mod ironic, numai după ce a părăsit politica de zi cu zi a devenit vizibil puternică.
Relatările pe care le-am auzit despre felul în care a intervenit în campania de conducere a lui Johnson în 2019 sunt uluitoare, la fel ca și efectul opiniilor ei puternice cu privire la chestiunile de personal, odată ce cuplul s-a instalat la Downing Street.
După victoria zdrobitoare a alegerilor generale conservatoare din decembrie, consilierul-șef al premierului, Dominic Cummings, a fost abordat de un coleg pentru o discuție de felicitare. Dar Cummings, convins că Carrie avea o stăpânire periculoasă asupra șefului său, a fost dezamăgit.
„Acesta este un dezastru”, a spus el. „Uită-te la Carrie cum merge la lucru la [Boris] acum. Îi dau șase luni înainte de a nu avea un loc de muncă.
De fapt, Cummings a rezistat 11 luni, dar în tot acest timp Johnson a devenit din ce în ce mai exasperat de amestecul lui Carrie.
Astăzi, poliția investighează ‘Partygate’, în care ea pare să fi avut rolul principal. Aceasta vine după ‘Wallpapergate’, în care ea a fost de asemenea implicată.
De asemenea, urmează scandalul cu privire la salvarea animalelor din organizația de caritate a lui Pen Farthing din Afganistan când vieți omenești erau puse în joc. Unii care au făcut lobby pentru acest lucru au vorbit deschis despre implicarea ei.
Curajul și determinarea lui Carrie au fost, de asemenea, scoase în evidenţă.
Nimeni nu se poate îndoi de angajamentul ei față de cauzele care îi sunt apropiate, cum ar fi bunăstarea animalelor – un interes pe care îl împărtășesc.
Campania ei împotriva eliberării din închisoare a criminalului sexual în serie John Worboys a fost admirabilă și curajoasă – nu în ultimul rând pentru că a lucrat efectiv împotriva deciziei unui guvern conservator în timp ce era angajată de partid.
Deschiderea și onestitatea lui Carrie de a fi dispusă să vorbească despre un avort spontan în 2021 sunt, de asemenea, lăudate pe bună dreptate.
Plângerile sunt adresate dorinței ei aparente de a-și exercita puterea și patronajul fără responsabilitatea care ar trebui să o însoțească. Prietenii ei au respins deseori criticile aduse lui Carrie ca fiind pur și simplu sexiste, dar acest lucru nu va funcționa.
În primul rând, un astfel de comentariu nu este în nici un caz rezervat bărbaților – femeile jurnaliste, inclusiv Camilla Long și Rachel Sylvester, au scris despre ea în termeni critici sau sceptici în ultimele zile.
Pe de altă parte, acțiunile ei au afectat negativ carierele oamenilor reali, nu în ultimul rând pe cele ale altor femei.
Și cel mai important, întrebările în joc sunt prea importante pentru a fi date deoparte.
Multe dintre sursele care au contribuit la biografia mea și-au păstrat pentru ei poveștile despre Carrie până acum. Unii chiar au spus că sunt motivați să vorbească pentru că era în interesul public să facă acest lucru.
Așa cum Caroline Slocock, cândva secretară privată a lui John Major și Margaret Thatcher, a subliniat la Radio 4 Woman’s Hour: Dacă premierul credea că faimoasa adunare din grădina din Downing Street din mai 2020 a fost un eveniment de lucru, ce făcea Carrie acolo – cu excepția cazului în care este implicată în deciziile sale politice?
Intenția mea nu este să-l destabilizăm pe prim-ministru. Vreau să guverneze cât mai bine.
Banii se opresc cu el – dar dovezile pe care le-am adunat sugerează că comportamentul soției sale îl împiedică să conducă Marea Britanie atât de eficient pe cât merită alegătorii.
Prietenii lui Johnson și ai fostei sale soții, Marina Wheeler QC, spun că nu-și pot imagina atâtea scandaluri care ar exista dacă ar fi acum cu el. „Marina a avut o influență foarte importantă asupra lui Boris”, a spus unul dintre ei.
El a trecut de la figură maternă care l-a gestionat mai degrabă ca un director executiv la un aranjament în care Carrie „care cere mai degrabă decât furnizează”.
Această persoană continuă: „Cred că este cea mai mare explicație a disfuncționalității din interiorul Numărului 10”.
Cititorii cărții mele pot judeca singuri ce spun acțiunile lui Carrie despre relația ei cu premierul și ce înseamnă ele pentru modul în care Marea Britanie a fost condusă sub conducerea sa de premier.
Unul dintre cei mai apropiați aliați ai cabinetului a spus surselor citate în cartea mea că ei cred că Carrie este „problema numărul 1” în administrația lui Johnson.
Mulți se vor întreba dacă ar fi mai bine pentru țară dacă ministrul în cauză ar avea curajul să-i spună asta premierului în față.
Cât despre Carrie Johnson, dacă dorește să ajute să decidă ce face guvernul și cine lucrează în el, poate ar trebui să se gândească să candideze la alegeri.
