StiripesurseCultură și MediaDiverseLucrările de construcție a halei moderne de producere din Cimișlia progresează

Lucrările de construcție a halei moderne de producere din Cimișlia progresează

Publicat:

O hală modernă de producere se construieşte în sudul ţării, în cadrul proiectului „Servicii inovative ale Incubatorului de Afaceri Cimișlia pentru dezvoltarea noilor afaceri în regiune”, transmite MOLDPRES.

Potrivit Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, până în prezent, au fost realizate 42,8% din lucrările preconizate, incluzând carcasa metalică a halei, acoperișul și pereții din panouri sandwich, montarea tâmplăriei din PVC, rețelele de racord pentru gaze, apă și canalizare, rețelele subterane interioare, pardoselile de beton și terasamentul exterior din argilă.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

În prezent, sunt montate porțile rulante ale halei, iar în perioada imediat următoare se va realiza stratul de pietriș premergător pavajului exterior.

Valoarea totală a investiției se ridică la 13,509 milioane de lei, din care 89,97% sunt finanțați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), iar restul de 10,03% reprezintă contribuția Consiliului raional Cimișlia. Pentru anul curent, FNDRL a alocat 11,96 milioane de lei, indică sursa citată.


Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Hala de producere va fi complet racordată la utilitățile necesare – apă, canalizare, gaz și energie electrică – și va include un teren adiacent de 0,39 hectare. Prin realizarea acestui obiectiv, vor fi sprijinite inițiativele antreprenoriale din raion. Principalii beneficiari vor fi potențialii rezidenți ai halei, care vor putea închiria spații prin intermediul Incubatorului de Afaceri Cimișlia, creând astfel noi locuri de muncă și oportunități economice pentru comunitate.

Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin FNDRL, cu contribuții locale, și este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.