StiripesurseȘtirile zileiLucrările de construcție a LEA Vulcănești- Chișinău sunt în toi

Lucrările de construcție a LEA Vulcănești- Chișinău sunt în toi

Publicat:

Construcția Liniei Electrice Aeriene (LEA) Vulcănești- Chișinău avansează cu circa 160 de fundații finalizate, fiind inițiate și lucrările de asamblare a primilor piloni.

Citește și: Sandu consideră că ar fi trebuit să se confrunte cu Usatîi în turul II dacă voturile nu ar fi fost furate

Potrivit Ministerului Energiei, lucrările se desfășoară concomitent în câteva șantiere de lucru, fiind implicate echipe de muncitori atât pentru lucrările la fundații, cât și la asamblarea pilonilor.

„Această linie electrică ne va permite să depindem mai puțin de infrastructura critică din stânga Nistrului, să asigurăm consumatorii din Republica Moldova că vor avea energie electrică, indiferent de situațiile din stânga Nistrului pe care noi nu le controlăm. Într-un final, mai ales după ce finalizăm și cele alte două linii de interconexiune cu România: Bălți-Suceava și Strășeni-Gutinaș să integrăm piața energetică din Republica Moldova în piața energetică europeană”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Construcția liniei electrice este parte componentă a unui proiect mai mare care are drept scop inclusiv modernizarea stației electrice Chișinău și extinderea stației electrice Vulcănești.


Lucrările de construcție a liniei au început în luna aprilie curent. Proiectul se încadrează în măsurile urgente ale Guvernului și Ministerului Energiei, orientate spre asigurarea securității energetice a țării.

 În funcție de regimul sistemului electroenergetic, LEA va putea asigura tranzitul unui flux de până la 630 MVA, fiind limitat doar de capacitatea transformatoarelor din stația Chișinău, ceea ce ar putea satisface necesitatea a peste 50% din consumul de energie în perioada de consum maxim.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.