10…nouă…opt…Pe măsură miercuri se transforma în joi, oamenii din întreaga lume și-au luat rămas-bun de la un 2025 uneori dificil și și-au exprimat speranțele că noul an va fi mai bun, notează Reuters.
Miezul nopții a sosit mai întâi pe insulele cele mai apropiate de Linia Internațională a Schimbării Datei, din Oceanul Pacific, printre care Kiritimati (Christmas Island), Tonga și Noua Zeelandă.
Cei aproximativ 7.300 de locuitori ai atolului Kiritimati din Pacificul de Sud au fost primii care au întâmpinat Anul Nou la miezul nopții, care pentru ei a căzut la ora 10.00 GMT în ziua precedentă. La doar 15 minute mai târziu, Insulele Chatham, care aparțin Noii Zeelande, au fost următoarele care au sărbătorit începutul lui 2026, notează DPA.
Una dintre ultimele metropole care au întâmpinat Anul Nou a fost New York-ul, unde petrecăreții au sărbătorit la temperaturi sub zero, iar cei din Times Square au urmărit tradiționala coborâre a bilei de cristal la miezul nopții.
În Australia, metropola Sydney a început 2026 cu un spectaculos foc de artificii, conform tradiției. Circa 40.000 de efecte pirotehnice s-au întins pe o distanță de șapte kilometri de-a lungul clădirilor și barjelor din port și au creat un efect de cascadă de pe Sydney Harbour Bridge.
Anul acesta evenimentul s-a desfășurat cu o prezență sporită a poliției, la câteva săptămâni după ce atacatori înarmați au ucis 15 persoane la o sărbătoare evreiască pe celebra plajă Bondi.
Organizatorii au ținut un minut de reculegere la ora locală 23.00 pentru victimele atacului, iar Harbour Bridge a fost iluminat în alb, în timp ce pe pilonii săi a fost proiectat un menorah, simbol central al iudaismului.
‘După un sfârșit de an tragic pentru orașul nostru, sperăm că Revelionul va oferi o ocazie de a ne reuni și de a privi cu speranță spre un 2026 pașnic și fericit’, a declarat înaintea evenimentului primarul Sydney-ului, Clover Moore.
Festivitățile de Revelion de pe plaja Bondi au fost anulate în urma atacului, notează DPA.
La Seul, mii de oameni s-au adunat la pavilionul clopotului Bosingak, unde clopotul de bronz a fost lovit de 33 de ori la miezul nopții – o tradiție înrădăcinată în cosmologia budistă, simbolizând cele 33 de ceruri. Se crede că sunetele alungă ghinionul și aduc pacea și prosperitatea în anul care urmează.
La o oră distanță spre vest, au avut loc festivități și un spectacol de tobe la Pasul Juyong, la Marele Zid Chinezesc, chiar în afara Beijingului. Petrecăreții au fluturat panouri inscripționate cu ‘2026’ și simbolul unui cal. Luna februarie va marca sosirea Anului Calului în calendarul lunar chinezesc.
La Hong Kong, focurile de artificii tradiționale de Anul Nou au fost anulate după incendiul din noiembrie de la un complex de apartamente, în urma căruia au murit 161 de persoane. În schimb, un spectacol de lumini cu tema ‘Noi speranțe, noi începuturi’ a transformat fațadele clădirilor din districtul Central.
În Croația, celebrările au început mai devreme. Din 2000, orașul Fužine organizează numărătoarea inversă la prânz, o tradiție care s-a răspândit între timp în toată țara. Mulțimea a ovaționat, a toastat cu șampanie și a dansat – în plină zi. Câțiva curajoși, purtând căciuli de Moș Crăciun, s-au aruncat în apele înghețate ale lacului Bajer.
Pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, localnicii au întâmpinat Anul Nou pe o vreme mai caldă, cu o petrecere cu muzică și artificii cunoscută sub numele de ‘Reveillon’. Organizatorii sperau să își depășească propriul record Guinness din 2024 pentru cea mai mare petrecere de Revelion.
În Times Square din New York, 2026 a fost întâmpinat cu artificii și confetti, după ce primarul Eric Adams a apăsat butonul de cristal care a dat semnalul coborârii tradiționalei bile care marchează trecerea dintre ani.
Templul Parthenon de pe Acropola din Atena a avut parte de un An Nou liniștit. Primarul Atenei a declarat că au fost folosite artificii silențioase, prietenoase cu mediul, invocând stresul pe care exploziile puternice îl provoacă animalelor de companie, altor animale și unor persoane.
La Kiev și Moscova oamenii speră că 2026 va aduce pacea după aproape patru ani de conflict. ‘Îmi doresc ca războiul să se termine; cred că acesta este subiectul principal și cel mai important pentru țara noastră’, a mărturisit în centrul Moscovei o femeie care s-a prezentat doar ca Larisa și a declarat că a venit din îndepărtatul Altai Krai pentru a vedea capitala Rusiei în vacanța de iarnă, împreună cu familia.
Pentru mulți ucraineni pacea pare în continuare o perspectivă îndepărtată. Îmbrăcată în haine groase și vizitând un brad de Crăciun instalat în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, Olesia, în vârstă de nouă ani, este mai optimistă. ‘Cred că va fi pace în Noul An’, a declarat ea.












