Lunga poveste a desconsiderării manifestate de Trump (și greșelile) față de NATO

Publicat:

Lunga poveste a desconsiderării manifestate de Trump (și greșelile) față de NATO

Republicanul a avertizat că, dacă va fi reales la Casa Albă, va încuraja Rusia să facă “ce vrea” cu țările care au datorii față de NATO.

Chiar înainte de a fi învestit ca președinte, în ianuarie 2017, Donald Trump zguduise deja NATO mai mult decât oricare dintre predecesorii săi de la Casa Albă, scrie DIÁRIO DE NOTÍCIAS, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Şor rămâne fără conturile bancare din R. Moldova – Stiripesurse.md


În calitate de candidat, el a afirmat că o consideră o organizație “învechită”, punând la îndoială ponderea contribuției Statelor Unite în comparație cu țările europene și punând sub semnul întrebării disponibilitatea Washingtonului de a respecta sacrul articol 5 din Tratatul Organizaţiei a Atlanticului de Nord – de a apăra orice aliat atacat – spunând că va depinde de aliatul în cauză și dacă acesta “și-a îndeplinit obligațiile financiare”, aluzie la cei 2% din PIB cheltuiți pentru apărarea țărilor din Alianță.

Lunga poveste a desconsiderării manifestate de Trump (și greșelile) față de NATO

În weekendul trecut, din nou, în calitate de candidat, republicanul și-a arătat încă o dată lipsa de apreciere față de organizație, declarând că, dacă va fi reales președinte al Statelor Unite, va încuraja Rusia să facă ce vrea cu țările care au datorii faţă de NATO.

La un miting organizat sâmbătă în Carolina de Sud, Donald Trump a relatat din nou o poveste despre un lider al unui stat membru NATO, fără a-l numi, care l-ar fi întrebat asupra amenințării de a nu apăra țările care nu şi-au îndeplinit ținta de finanțare a Alianței Atlantice. “Unul dintre președinții unei țări mari s-a ridicat și a spus: ‘Ei bine, domnule, dacă nu plătim și suntem atacați de Rusia, ne veți apăra?'”, a relatat republicanul înainte de a dezvălui răspunsul: “Nu, nu vă voi proteja. De fapt, îi voi încuraja să facă tot ce vor. Trebuie să vă plătiţi datoriile. Nu ai plătit, eşti un infractor”, a adăugat Trumpla menţionarea episodului.

Lunga poveste a desconsiderării manifestate de Trump (și greșelile) față de NATO

Arma de atac favorită a lui Donald Trump împotriva NATO și a participării Statelor Unite la organizație este legată de contribuția fiecărei țări la bugetul său, arătând cu degetul către țările europene. Dar adevărul este că fostul președinte american are o viziune greșită asupra modului în care funcționează finanțarea NATO.

Din 2006, țările NATO au stabilit un etalon de cel puțin 2% din Produsul lor Intern Brut la cheltuielile de apărare până în 2024, iar statele membre și-au majorat deja bugetele începând din 2014, când Rusia a anexat ilegal Crimeea, un teritoriu care face parte din Ucraina. Și, potrivit Politico, 11 din cele 31 de țări au atins ținta de 2% anul trecut, după invazia rusă a Ucrainei – Polonia a devenit ţara care cheltuiește cel mai mult din NATO, cu 4,2% din PIB-ul său destinat apărării.

Potrivit versiunii lui Trump, există un buget centralizat al NATO la care contribuie țările, iar statele sale membre, cu excepția Statelor Unite, nu îndeplinesc ţinta de 2%, uitând că aceasta este o indicaţie orientativă, iar nu o regulă obligatorie și se referă la bugetul fiecărei ţări.

Singura dată a articolului 5

Nu este prima dată când Trump amenință că Statele Unite nu își vor apăra aliații din NATO în cazul unui atac rusesc. Cu prilejul unui eveniment din 2022, el și-a amintit de o reuniune în care le-a spus omologilor săi străini că s-ar putea să nu respecte articolul 5 dacă multe dintre statele membre nu îşi vor majora contribuțiile ca răspuns la invazia rusă a Ucrainei. În luna ianuarie, Politico a informat, de asemenea, că, în 2020, Trump îi spusese deja președintei Comisiei Europene că Statele Unite nu vor veni în apărarea Europei dacă aceasta ar fi atacată. “Singura dată când a fost declanșată clauza de apărare de la articolul 5 a fost ca răspuns la 11 Septembrie. Aliații noștri au venit atunci să ne ajute, ar fi rușinos și fals să nu facem același lucru”, a menţionat pentru “The Washington Post” Alina Polyakova, președinta Center for European Policy Analysis.

Lunga poveste a desconsiderării manifestate de Trump (și greșelile) față de NATO

Pe lângă toate acestea, potrivit unei ştiri din ianuarie 2019 din “The New York Times”, Trump a ajuns, de asemenea, să ia în calcul ieşirea Statelor Unite din NATO, discutând despre această posibilitate cu cei mai apropiați consilieri ai săi. “Puţin îmi pasă de NATO”, ar fi spus acesta, conform relatării fostului consilier pentru securitate națională John Bolton în cartea sa “The Room Where It Happened”.

În prezent, site-ul de campanie al lui Trump are următorul mesaj: “Trebuie să încheiem procesul pe care l-am început în timpul administrației mele de a reevalua scopul și misiunea NATO”.

Un risc crescut

Casa Albă a reacționat vehement cu privire la propunerea lui Trump. “Încurajarea invadării celor mai apropiați aliați ai noștri de către regimuri criminale este neliniştitoare și iresponsabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al administrației Biden, Andrew Bates.

“Orice sugestie potrivit căreia aliații nu se vor apăra unii pe alții subminează securitatea tuturor, inclusiv a Statelor Unite, și îi expune pe soldații americani și europeni unui pericol crescut”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovagaz va cumpăra gaz mai ieftin de luna viitoare

Moldovagaz va cumpăra gaz mai ieftin de luna viitoare Moldovagaz anunță că va cumpăra metan de la Energocom în luna mai, în urma licitației de...

Curtea de Conturi îşi caută în continuare un nou membru

Curtea de Conturi îşi caută în continuare un nou membru Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a anunțat, din data de 3 aprilie...

Kremlinul pare să-i fi găsit înlocuitor lui Ramzan Kadîrov – Cine este Apti Alaudinov

Kremlinul pare să-i fi găsit înlocuitor lui Ramzan Kadîrov - Cine este Apti Alaudinov În această perioadă deja dificilă, Kremlinul s-a confruntat cu o problemă...

Legea cetățeniei va fi mult mai dură

Legea cetățeniei va fi mult mai dură Legea cetățeniei Republicii Moldova va fi înăsprită. Potrivit directorului Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, noile modificări vor fi înaintate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.