StiripesurseȘtirile zileiLupta împotriva cultului personalităţii face prima victimă în Bolivia

Lupta împotriva cultului personalităţii face prima victimă în Bolivia

Publicat:

Un calendar cu fotografia preşedintei interimare, Jeanine Anez, l-a costat marţi funcţia pe un şef al unei companii de stat din Bolivia, o premieră după implementarea în urmă cu puţine zile a unui program de luptă contra cultului personalităţii, transmite EFE, potrivit agerpres.

Un calendar pentru 2020 cu imagini cu Anez şi directorul Vias Bolivia, Felix Sanjines, a reprezentat motivul pentru care şi-a pierdut postul directorul acestei companii care administrează taxele de drumuri.

Citeşte şi: Parlamentul European votează acordul pentru Brexit

“A circulat un calendar cu poza mea în condiţiile în care am interzis expres folosirea imaginii mele în acest tip de propagandă”, a spus preşedinta interimară, într-un discurs ţinut la palatul prezidenţial din La Paz.

“Şi e de reţinut că nu a fost doar în acest tip de propagandă, de aceea am emis şi un decret contra cultului personalităţii”, a amintit Anez, cu referire la o reglementare aprobată pe 20 ianuarie.


Jeanine Anez a declarat că a “dispus destituirea imediată a acelui oficial care a pus în circulaţie acest calendar”.

“Nu mă joc atunci când vorbesc despre transparenţă”, a precizat preşedinta interimară.

Însă Ministerul Lucrărilor Publice a afirmat într-un comunicat că directorul este cel care “a renunţat la funcţie după polemica suscitată”.

Ministerul a explicat că “materialul a fost tipărit înainte de decretul care interzice ‘cultul imaginii’ în astfel de publicaţii şi nu a implicat resurse publice”.

Titularul interimar al portofoliului, Ivan Arias, a calificat ce s-a întâmplat drept “greşeală copilărească”.

“A fost o eroare a oficialului, deoarece (calendarul) a fost publicat în decembrie, înainte de decret, şi a fost suportat din banii săi, nici măcar din cei ai statului”, a spus acesta presei.

Citeşte şi: Pentru Turcia, planul de pace al lui Trump este ‘născut mort’

Sanjines a dispus retragerea calendarului din punctele în care a fost distribuit, a comentat Arias, cu referire la cele de plată a taxei de drum, între altele, însă asta nu l-a ajutat să-şi păstreze postul.

Anez a criticat, la momentul promulgării decretului, că, pe timpul celor aproape 14 ani cât s-a aflat la putere Evo Morales, a existat un “ruşinos cult al personalităţii”, în care imaginea preşedintelui de atunci a devenit un “fel de marcă înregistrată” utilizată în diverse moduri precum “statui, pancarte, cărţi, ziduri, timbre, mărci poştale, paste de dinţi”.

Guvernul bolivian interimar a decis să elimine simbolurile din epoca lui Evo Morales, retrăgând numele acestuia de pe incinte sportive, poza sa din diferite companii de stat şi chiar statui ce-l reprezentau.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.