
El Mundo Bolivia
Un calendar cu fotografia preşedintei interimare, Jeanine Anez, l-a costat marţi funcţia pe un şef al unei companii de stat din Bolivia, o premieră după implementarea în urmă cu puţine zile a unui program de luptă contra cultului personalităţii, transmite EFE, potrivit agerpres.
Un calendar pentru 2020 cu imagini cu Anez şi directorul Vias Bolivia, Felix Sanjines, a reprezentat motivul pentru care şi-a pierdut postul directorul acestei companii care administrează taxele de drumuri.
Citeşte şi: Parlamentul European votează acordul pentru Brexit
“A circulat un calendar cu poza mea în condiţiile în care am interzis expres folosirea imaginii mele în acest tip de propagandă”, a spus preşedinta interimară, într-un discurs ţinut la palatul prezidenţial din La Paz.
“Şi e de reţinut că nu a fost doar în acest tip de propagandă, de aceea am emis şi un decret contra cultului personalităţii”, a amintit Anez, cu referire la o reglementare aprobată pe 20 ianuarie.
Jeanine Anez a declarat că a “dispus destituirea imediată a acelui oficial care a pus în circulaţie acest calendar”.
“Nu mă joc atunci când vorbesc despre transparenţă”, a precizat preşedinta interimară.
Însă Ministerul Lucrărilor Publice a afirmat într-un comunicat că directorul este cel care “a renunţat la funcţie după polemica suscitată”.
Ministerul a explicat că “materialul a fost tipărit înainte de decretul care interzice ‘cultul imaginii’ în astfel de publicaţii şi nu a implicat resurse publice”.
Titularul interimar al portofoliului, Ivan Arias, a calificat ce s-a întâmplat drept “greşeală copilărească”.
“A fost o eroare a oficialului, deoarece (calendarul) a fost publicat în decembrie, înainte de decret, şi a fost suportat din banii săi, nici măcar din cei ai statului”, a spus acesta presei.
Citeşte şi: Pentru Turcia, planul de pace al lui Trump este ‘născut mort’
Sanjines a dispus retragerea calendarului din punctele în care a fost distribuit, a comentat Arias, cu referire la cele de plată a taxei de drum, între altele, însă asta nu l-a ajutat să-şi păstreze postul.
Anez a criticat, la momentul promulgării decretului, că, pe timpul celor aproape 14 ani cât s-a aflat la putere Evo Morales, a existat un “ruşinos cult al personalităţii”, în care imaginea preşedintelui de atunci a devenit un “fel de marcă înregistrată” utilizată în diverse moduri precum “statui, pancarte, cărţi, ziduri, timbre, mărci poştale, paste de dinţi”.
Guvernul bolivian interimar a decis să elimine simbolurile din epoca lui Evo Morales, retrăgând numele acestuia de pe incinte sportive, poza sa din diferite companii de stat şi chiar statui ce-l reprezentau.